Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase rămâne avocat al Baroului Bucureşti. "Barourile pot deveni cluburi selecte de puşcărişi"

Publicat in Romania Libera, luni 21 octombrie 2013 ·

Consiliul Baroului Bucuresti, format din 15 avocaţi, a decis că Adrian Năstase poate face parte ca avocat din acest barou, deşi abia a fost eliberat din închisoare unde a executat o condamnare definitivă pentru corupţie. Votul a fost secret. Se pare că însuşi preşedintele, Ion Ilie-Iordăchescu, a votat în favoarea lui Năstase.

Precedentul creat prin această decizie statuează că un condamnat penal cu executare poate exercita, după eliberare, profesia de avocat deoarece una sau chiar mai mai multe condamnări penale la închisoare ale acestuia nu ştirbesc prestigiul şi nu maculează imaginea unui barou şi nici imaginea profesiei de avocat.

Cel puţin aşa consideră Baroul Bucureşti, care pare să nu fi ţinut cont de atributul de bază al profesiei de avocat şi anume acela de a inspira încredere în triumful moralei.

Decizia Baroului Bucureşti poate fi atacată la instanţa de judecată de avocaţi din acelaşi barou, de barouri din ţară şi chiar de Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Din Consiliul Baroului Bucureşti fac parte:Ion Ilie Iordăchescu ( decan), Alexandru de Herbay ( prodecan), Ion Dragne ( prodecan), precum şi consilierii: Mihail Ciobanu, Petruţ Ciobanu, Costea Corin Dănescu, Ana Şova-Diculescu, Gheorghe Florea, Iosif Friedmann Nicolescu, Ion Lazăr, Vasile Nemeş, Mircea -Petre Stănculescu, Octavian Mihnea Stoica, Mihai Alexandru Tănăsescu, Flavia Cristina Teodosiu.

Citeşte şi:Macovei cere Baroului Bucureşti să-l excludă pe Năstase

Preşedintele Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România, Gheorghe Florea, a declarat, pentru România Liberă, că decizia Baroului Bucureşti de a-l menţine ca avocat pe Adrian Năstase poate fi "o chestiune legală, potrivit legii româneşti. În acest sens, aştept motivarea Baroului Bucureşti. Însă, din punct de vedere moral, nu cred că un condamnat cu executare poate profesa avocatura fără a aduce ati

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum o ora
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum 7 ore
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Trump spune că Iranul vrea să negocieze cu SUA: ”Ei au sugerat chiar să vină la Casa Albă” / Noi declarații despre implicarea în război

HotNews acum 27 minute
Președintele Donald Trump a declarat miercuri că Iranul are multe probleme și a dat semne că dorește să negocieze, potrivit CNN. Aflat pe peluza Casei Albe, Trump refuzat să răspundă la întrebările reporterilor cu privire la intenția Statelor Unite

Petra Kvitova primește wild card la Wimbledon după revenirea din concediul de maternitate

Mediafax acum 43 minute
Jucătoarea cehă de 35 de ani s-a întors în circuit în 2025, după concediul de maternitate. Kvitova a câștigat de două ori Wimbledon, în 2011 și 2014, devenind prima jucătoare născută în anii ’90 care cucerea un Grand Slam. Cu loviturile sale puterni

Caz izolat de variolă ovină confirmat în România

Ziua Constanta acum 5 ore
În data de 17 iunie 2025, pentru prima dată pe teritoriul României, a fost confirmată prezența virusului POX – variola ovină – în județul Teleorman. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezența virusului în 5 probe prelev

LIVE DE LA 15:00 Universitatea Craiova și Universitatea Cluj își află astăzi adversarele din turul 2 preliminar Conference League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Miercuri, de la ora 15:00, la Nyon intră în urnele de la tragerea la sorți a meciurilor din cupele europene și reprezentantele României din a treia competiție din punct de vedere valoric de pe continent, Conference League: Universitatea Craiova și .

Un cunoscut actor american va deveni tată pentru a opta oară, la vârsta de 70 de ani: „Abia așteaptă”

Adevarul acum 2 ore
Actorul și soția lui, Kayte Walsh, mai tânără cu 24 de ani, așteaptă al patrulea copil împreună.

Leroy Merlin deschide al doilea magazin din Iași, în Mall Moldova, cu o investiție de peste 3 milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi, 18 iunie, cel de-al 23-lea magazin din România și al doilea din municipiul Iași, în urma unei investiții de peste 3 milioane euro. Situat în Mall Moldo

Eurodeputatul Victor Negrescu - „Vot final în Parlamentul European! Au fost salvate proiectele din PNRR“

Ziua Constanta acum 3 ore
Eurodeputatul Victor Negrescu anunță că după votul final din Parlamentul European s-a obținut un sprijin larg pentru salvarea proiectelor din PNRR! Au fost înregistrate 421 de voturi pentru din 656 de voturi. Raportul privind implementarea Mecanismu

Vremea

București
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

22°/32°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

28°
mie.

15°/28°
joi

18°/29°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
Constanta
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

14°/29°
joi

16°/28°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°