Mai puţin de jumătate dintre cei care au pierdut bani în urma unor fraude bancare nu au reuşit să-şi mai recupereze pagubă, arată un studiu recent. În aceste condiţii, românii trebuie să ştie care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze astfel de cazuri.
Există mai multe etape pe care un client al unei bănci trebuie să le parcurgă în cazul în care observă că un hacker s-a folosit de banii de pe cardul său, a arătat Alin Damian, Online Threats Researcher la Bitdefender, pentru Ziare.com.
Apelarea băncii emitente a cardului pentru blocarea acestuia
Prima dată, clientul trebuie să sune banca de care aparţine pentru a cere blocarea cardului cu care a fost făcută tranzacţia. În felul acesta, clientul limitează daunele pentru situaţia în care cardul a fost compromis şi ar putea fi refolosit.
Returnarea cardului la bancă şi completarea unei declaraţii referitoare la incident, în care să ofere cât mai multe detalii despre tranzacţia/tranzacţiile respective.
Apoi, clientul trebuie să se prezinte la bancă, unde completează o cerere-tip în care declară că a fost victima unei fraude, menţionând că tranzacţia X cu valoarea Y nu a fost făcută de el.
Reclamarea incidentului şi la Poliţie
Este necesară şi depunerea unei plângeri la Poliţie. Unele bănci considera acest pas obligatoriu pentru recuperarea daunelor, altele doar sfătuiesc clienţii în acest sens.
În ce constă analiza băncii
Mai departe, odată făcute aceste demersuri, clientul va aştepta ca litigiul să fie soluţionat de către bancă. Acest lucru presupune că banca sau băncile implicate să verifice detaliile tranzacţiei (site-ul unde a fost făcută plată, când, de către cine, de la ce IP, dacă victimă a mai cumpărat în trecut de pe acel site etc.), urmând ca în termen de 30-45 de zile să soluţioneze cererea.
Reprezentanţii Millennium Bank au