Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat că nici Poliţia Rutieră şi nici Poliţia de ordine publică nu vor fi desprinse din MAI şi trecute în subordinea autorităţilor locale.
"Folosesc acest prilej pentru a linişti toate structurile MAI. Nu se vor descentraliza de aici nici Poliţia de ordine publică, nici Poliţia Rutieră şi cu atât mai puţin alte structuri care la un moment dar erau vehiculate prin presă", a spus Radu Stroe în videoconferinţa organizată la Ministerul Afacerilor Interne pe tema pregătirilor de iarnă.
Ministrul a ţinut să precizeze că "a fost o decizie politică înţeleaptă".
Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie, înainte de aprobarea bugetului pe anul 2014, dacă va exista susţinerea majorităţii.
Victor Ponta a declarat că Poliţia şi structurile de ordine publică nu vor face obiectul descentralizării, urmând a fi tratate separat de actul normativ pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, şi că ambulanţele vor avea dispecerate comune cu SMURD. "S-a ajuns la ideea în care lucrurile care ţin de ordinea publică şi Poliţia vor fi tratate separat de Legea descentralizării. Vrem o analiză exactă, să creştem puterile şi atribuţiile Poliţiei locale, să facem o mai bună coordonare între cei care reprezintă Poliţia naţională şi Poliţia locală. Ea nu va fi inclusă în această reformă", a spus Ponta.
Premierul a spus că structurile care acum încă depind de Guvern şi vor fi descentralizate ţin de domeniul sănătăţii, agriculturii, mediului, muncii, tineret şi sport, transporturi, cultură şi turism.
Motivul acestor descentralizări de instituţii şi competenţe este pentru a se ajunge la situaţia în care administraţia publică va costa mai puţin, va consuma mai puţine resurse, dar va avea o eficienţă mai mare.