Două persoane râvnesc la funcția de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Ieri a fost ultima zi în care cei interesați și-au putut depune dosarele de înscriere la acest concurs. Potrivit unor surse, la acest concurs s-au înscris actualul președinte, Mihai Copaci, și omul de afaceri Cătălin Buscă. Dacă Mihai Copaci ne-a confirmat înscrierea, Cătălin Buscă nu a răspuns la telefon. „Mi-am depus dosarul la concursul organizat de CNAS pentru funcția de președinte-director general al CAS Vrancea. Îndeplinesc condițiile de participare. Sper să nu mai existe niciun litigiu, mai ales că una dintre condițiile de participare prevede ca un candidat să aibă o experință de minim 3 ani în management și se referă la management sanitar”, ne-a precizat Copaci.
Mâine vor fi anunțați candidații care au trecut de selecția dosarelor, iar nemultumiții au la dispoziție două zile pentru a depune contestații. Pe 19 noiembrie, la ora 10.00, va avea loc concursul, care va consta într-o probă scrisă, iar candidații care vor întruni minimum 70 de puncte vor susține proba de interviu, care va avea loc peste cinci zile lucrătoare.
Funcţia de şef la CAS a mai fost scoasă la concurs în august, când s-au înscris aceleaşi persoane. Concursul nu a mai avut loc după ce Copaci a solicitat în instanță suspendarea lui, iar magistrații Curții de Apel Galați i-au dat câștig de cauză. La acea vreme, Copaci spunea că anumiți indicatori după care trebuia întocmit planul de management erau... depășiți.
Două persoane râvnesc la funcția de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Ieri a fost ultima zi în care cei interesați și-au putut depune dosarele de înscriere la acest concurs. Potrivit unor surse, la acest concurs s-au înscris actualul președinte, Mihai Copaci, și omul de afaceri Cătălin Buscă. Da