Colegul de platformă Daniel Oanţă a postat de curând un text care se numeşte Nu ecologie, doar antieconomie şi manipulare –partea a II a. Trec peste lejeritatea cu care tratează unele subiecte ȋn prima parte a textului, peste obişnuita distorsionare a poziţiei protestatarilor (protestanţii sunt altceva, şi anume adepţi ai protestantismului), peste gramatica şubredă (doar ne-am obişnuit deja), şi ajung la ultima parte a textului.

De la ȋnceput trebuie să precizez că nu ȋl cunosc pe Claudiu Crăciun, nu ştiu prea multe despre el şi nu am de gând să ȋl apăr – nici nu mi se pare neapărat prea inspirat textul pe care ȋl citează domnul Oanţă. Are poveştile lui cu Dianei 4 pe care trebuie să le clarifice public. Observ ȋnsă că protestatarilor li se caută nod ȋn papură, şi absolut orice pretext e bun pentru a da ȋn ei sau ȋn personajele ceva mai vizibile din rândurile lor, asta ȋn vreme ce abuzurile evidente ale puterii sunt ignorate cu nonşalanţă. Textul – textele – lui Oanţă urmează ȋn mod vizibil acelaşi tipar.

Astfel, reacţia lui Oanţă nu diferă cu nimic de cea a lui Ponta care ȋi numeşte pe protestatari extremişti – deşi Ponta era anul trecut ȋn barca lui Gigi Becali pe partea economică – sau a lui Ion Iliescu ȋn anii 90 care vorbea de „elemente fasciste, grupuri organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate.” Extremismul se referă ȋn genere la extrema dreaptă şi extrema stângă, iar discuţia aici e interminabilă: pe scurt, extrema dreaptă este caracterizată prin „rasism, xenofobie, homofobie, misoginism, şi intoleranţă religioasă” (adică ce vedem la Gigi Becali care candida pe listele USL-ului, la Vadim, la Noua Dreaptă, dar şi izolat prin USL, PDL, celelalte mişcări de dreapta etc.) şi combină „retorica naţionalistă cu un apel populist emoţional către oameni obişnuiţi, prin care se adresează frustrărilor şi anxietăţilor lor.” (Braun & Scheinbe