Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Tăriceanu e un om de dreapta cu care am lucrat foarte bine

Publicat in Puterea, luni 21 octombrie 2013 ·

Declaraţiile lui Blaga vin în contextul în care consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a criticat „aroganţa” democrat-liberalilor de a considera că unificarea dreptei s-ar putea face numai în jurul candidatului PDL la funcţia de preşedinte al României.

Preşedintele PDL,Vasile Blaga, îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, un serios politican de dreapta.

„Pot să vă spun că domnul Tăriceanu este un om de dreapta, un om extrem de serios şi cu care noi, PDL, am lucrat foarte bine”, a spus Blaga.

Întrebat dacă unificarea dreptei s-ar putea face numai în jurul unui candidat PDL, Blaga a precizat că este gata să discute unificarea dreptei cu toţi cei care împărtăşesc valorile partidului pe care îl conduce.

„Dacă vom avea cu cine face unificarea dreptei, cu oameni care gândesc ca noi dar ne şi respectă, atunci putem discuta varianta cea mai bună pentru dreapta”, a afirmat preşedintele PDL, citat de Mediafax.

Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Iniţiativa România Liberală (IRL) au semnat duminică un protocol de susţinere şi colaborare. Mai mulţi membri ai IRL vor fi cooptaţi în funcţii de conducere la Congresul Extraordinar al PNŢCD, care va avea loc pe 2 noiembrie.

Declaraţiile lui Blaga vin în contextul în care consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a criticat „aroganţa” democrat-liberalilor de a considera că unificarea dreptei s-ar putea face numai în jurul candidatului PDL la funcţia de preşedinte al României.

Preşedintele PDL,Vasile Blaga, îl consideră pe Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, un serios politican de dreapta.

„Pot să vă spun că domnul Tăriceanu este un om de dreapta, un om extrem de serios şi cu care noi, PDL, am lucrat foarte bine”, a spus Blaga.

Întrebat dacă unificarea dreptei s-ar putea face numai în jurul unui candidat PDL, Blaga a pr

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 4 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 48 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 32 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 4 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 3 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

Mircea Abrudean este noul președinte al Senatului. El îi ia locul lui Ilie Bolojan, devenit premier

HotNews acum 8 ore
Mircea Abrudean a fost propus de PNL pentru a ocupa a doua funcție din stat. El a fost susținut de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. Votul a fost dat marți, în plenul Senatului. S-au înregistrat 89 voturi pentru și 28 împotrivă. Mircea Abrudean a fost preș

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/36°
mie.

17°/35°
joi

23°/37°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

16°/32°
joi

23°/31°
vin.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/30°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

21°/38°
vin.

20°/34°