Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sirienii şi iranienii caută salvarea în România

Publicat in Observator de Constanta, marți 22 octombrie 2013 ·

O traficantă de migranţi a fost prinsă la scurt timp după ce a intrat ilegal în România, însoţită de cinci cetăţeni sirieni, printre care şi un copil

În aceeaşi zi, într-un canton silvic de la Lipniţa, au fost depistaţi doi iranieni care au trecut ilegal frontiera de stat

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat cinci migranţi sirieni, doi iranieni şi o călăuză bulgară la scurt timp după ce au intrat ilegal în România. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, agent principal Marius Niculescu, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare, au desfăşurat o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8.30, în apropierea Bacului Ostrov, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca Renault, înmatriculat în Bulgaria, condus de către o femeie. În maşina respectivă, oamenii legii au mai depistat cinci persoane, dintre care patru adulţi (trei bărbaţi şi o femeie) şi un minor. Investigaţiile poliţiştilor de frontieră au scos la iveală faptul că femeia care conducea autoturismul se numeşte Ivanova D., în vârstă de 40 de ani, şi este cetăţean bulgar. În schimb, ceilalţi cinci pasageri nu posedau documente de identitate asupra lor. Anchetatorii au reuşit să afle că suspecţii, cu vârste cuprinse între 7 şi 53 de ani, sunt cetăţeni sirieni. Aceştia au trecut ilegal frontiera de stat, în aceeaşi zi, în jurul orei 7.00, pe un drum transfrontalier nefinalizat ce face legătura între România şi Bulgaria, cu un autoturism condus de către călăuza bulgară. Oamenii legii au mai aflat că grupul de migranţi a fost constituit pe teritoriul Bulgariei, unde aceştia au fost contactaţi de către Ivanova D. Ea le-a cerut suma de 400 de dolari pentru a-i transporta, în primă fază, la Bucureşti.

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°