Începând din anul 2000, JTI (Japan Tabacco International) organizează anual Întâlnirile JTI, evenimente culturale care, debutând cu turneul Companiei Béjart Ballet Lausanne, au constituit pentru România o largă posibilitate de deschidere culturală, iar din anul 2007, aceste Întâlniri, centrate exclusiv pe turnee ale unor companii de balet, s-au desfăşurat de fiecare dată în cadrul Festivalului Internaţ ional „George Enescu”.
În ediţia din acest an a Festivalului Enescu, Întâlnirile JTI ne-au adus din Portugalia Vortice Dance Company, trupă creată şi condusă, din 2001, de Cláudia Martins şi Rafael Carriço. Compania ne era necunoscută, nu însă şi cei doi artişti, care mai fuseseră în România de două ori, în 2002 când au creat pentru Răzvan Mazilu piesa coregrafică Bolero. Regele pierdut, prezentată la Teatrul Odeon, precum şi în anul 2007 ca învitaţi ai aceluiaşi Răzvan Mazilu, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, în recitalul Dance energy, organizat de acesta în beneficiul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.
De astă dată cei doi artişti portghezi, Cláudia Martins şi Rafael Carriço, împreună cu compania lor Vortice şi în colaborare cu Baletul din Macedonia ne-au prezentat, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în două seri diferite, spectacolele Dracula şi Soliloquy. Premiul pentru coregrafie primit de cei doi artişti portughezi în 2001, la Opera din Helsinki, a fost un imbold pentru formarea propriei lor companii, în ţara natală. Iniţial de formaţie clasică, Cláudia Martins şi Rafael Carriço au evoluat către un stil neoclasico-modern, aşa cum constatasem deja urmărind reuşita coregrafie pe care au conceput-o pentru Răzvan Mazilu sau cea interpretată de ei înşişi în spectacolul Dance energy. În aceeaşi direcţie stilistică au fost concepute şi ambele spectacole prezentate în această toamnă la Bucureşti, situate însă în arii artistice diferit