Primăria Jariştea va organiza în perioada 26-27 octombrie, cea de-a VII-a ediţie a „Zilelor Comunei Jariştea“. Pe parcursul celor două zile vor avea loc mai multe manifestări cultural-artistice. Acestea se vor desfăşura la Căminul Cultural „Ion Saragea” din comuna Jariştea, iar spectacolele de muzică şi divertisment vor fi susţinute în Centrul localităţii.
„Zilele Comunei Jariştea“ 2013 vor debuta sâmbătă, la orele 10.00, cu evenimentul „Cele bune să se-adune“– realizat în parteneriat cu Revista Română de Administraţie Publică Locală sub egida „Administraţie de calitate în România. Judeţul Vrancea“. Va urma conferinţa de începere a implementării Proiectului „Modernizare şi extindere clădire existentă în vederea înfiinţării Centrului Social Multifuncţional – cod SMIS 20160“, urmat de evenimentul „Jariştea Vrancei. Album“.
În cea de a doua zi, vor avea loc evenimente dedicate celor mici, respectiv un concurs de desene pe asfalt cu tema „Bogăţiile Toamnei“ şi un concurs de biciclete. Tot duminică, localnicii vor putea asista la sfinţirea Troiţei din Centrul comunei şi la activităţi de premiere pentru cuplurile din comuna Jariştea care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, pentru cel mai longeviv jăriştean, în persoana Ioanei Lungu, de 100 de ani, pentru copiii cu rezultate deosebite la învăţătură şi pentru societăţile comerciale cu o activitate mai mare de 10 ani pe raza comunei Jariştea.
Primarul Cătălin Toma a declarat că manifestarea a devenit o tradiţie şi un bun prilej ca locuitorii comunei să se distreze după un an de muncă, dar să se şi întâlnească cu fiii satului plecaţi în alte locuri. „Este o manifestare care a devenit o tradiţie pentru comunitatea noastră şi reprezintă un bun prilej de a sărbători culesul, roadele muncii noastre de peste an, ştiut fiind faptul că marea majoritate a locuitorilor comunei sunt viticul