În ziua de 20 octombrie 1740, şi-a început domnia împărăteasa Maria Tereza, fiica împăratului romano-german Carol al VI-lea, soţie a împăratului Francisc Ştefan şi mama viitorilor împăraţi Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea. Maria Tereza a purtat şi titlurile de arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei şi mare principesă a Transilvaniei.
Deşi nu a fost niciodată încoronată cu coroana Imperiului romano-german, a rămas cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită, din anul 1736, cu Francisc Ştefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, sub numele de Franz I Stephan. Din acel moment, Maria Tereza a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu romano-german.
Maria Tereza s-a născut în palatul Hofburg, la scurt timp după decesul fratelui ei mai mare, Leopold. Tatăl ei, care domnea peste vaste zone din Europa Centrală, avea nevoie de un moştenitor pe linie masculină. În dominioanele habsburgice, legea salică împiedica femeile să aibă drept la succesiune. Astfel, naşterea Mariei Tereza a fost o mare dezamăgire pentru tatăl ei şi pentru populaţia din Viena.
Pe baza Pragmaticei Sancţiuni adoptate de Carol al VI-lea, conducerea Casei de Habsburg şi prin aceasta puterea politică efectivă a revenit fiicei sale, Maria Tereza. Regele Frederic al II-lea al Prusiei a refuzat să recunoască Pragmatica Sancţiune, ceea ce a dus la războiul de succesiune austriacă, între anii 1740-1748. Maria Tereza a reuşit să se impună ca succesoare a tatălui ei, pierzând însă Silezia în favoarea Prusiei. Planul cancelarului Kaunitz de redobândire a Sileziei a eşuat în urma războiului de şapte ani (1756-1763).
Pe plan intern, Maria Tereza a iniţiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de „Reforma tereziană de stat”. Împărăteasa a fost cea ca
