Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zâmbetul Mona Lisei ar putea fi fals - STUDIU

Publicat in Gandul, luni 21 octombrie 2013 ·

Zâmbetul Mona Lisei, personajul central din celebrul tablou pictat de Leonardo da Vinci, ar putea fi fals, afirmă cercetătorii spanioli, autorii unui studiu realizat cu scopul de a oferi o mai bună înţelegere a mecanismelor cerebrale de recunoaştere a emoţiilor oamenilor din jur.

"Până unde este capabil creierul nostru să distingă între un zâmbet «adevărat» şi unul «fals»? Personajul principal din serialul TV «În mintea criminalului/ The Mentalist» ar fi capabil să facă imediat această distincţie", afirmă autorii acestui articol apărut pe site-ul publicaţiei franceze Le Figaro.

Însă, în timp ce actorul care joacă rolul principal în "The Mentalist" cunoaşte scenariul producţiei (înainte de filmarea acelor scene, n.r.), acest lucru este arareori posibil în viaţa de zi cu zi, dincolo de camerele de filmat. Zâmbetul poate fi radios sau trist, triumfător, ezitant, resemnat sau până la urechi.

Toate aceste expresii există în realitate pentru că ele corespund unor forme specifice ale chipului. În anumite cazuri, oamenii sunt capabili să le recunoască, însă nu întotdeauna.

Încercând să înţeleagă mai bine mecanismele cerebrale prin care capacitatea de recunoaştere a emoţiilor manifestate de oamenii din jur poate fi alterată şi înşelată, cercetătorii spanioli din Insulele Canare au realizat o serie de experimente.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea La Laguna au realizat o serie de fotografii ale unor chipuri care conţineau, pe de-o parte, guri zâmbitoare asociate cu ochi care exprimau aceeaşi stare emoţională, iar pe de altă parte, aceleaşi zâmbete erau asociate cu perechi de ochi care reflectau alte emoţii decât bucuria.

"Zâmbetul joacă un rol fundamental în recunoaşterea bucuriei la cei din jur", afirmă David Beltran Guerrero, unul dintre autorii studiului. "Dar, aşa cum ştim, nu suntem cu adevărat fericiţi de fiecare dată când

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 24 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°