Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a anuntat, vineri, cã a cerut un control la scoala din comuna Pungesti, dupã ce a primit informatii cã se fac presiuni asupra conducerii scolii pentru întreruperea cursurilor si participarea la protestul fatã de explorarea gazelor de sist.
Prezent, vineri, la Ploiesti, unde a participat la celebrarea a 65 de ani de activitate a Universitãtii de Petrol-Gaze, ministrul Educat iei, Remus Pricopie, a declarat cã a cerut un control la nivelul scolii din comuna Pungesti, dupã ce a primit informatii potrivit cãrora persoane care se legitimeazã ca fiind reprezentant i ai unor organizatii neguvernamentale „fac presiuni“ asupra conducerii scolii pentru a întrerupe cursurile si a merge la protestul fatã de explorãrile care ar urma sã le facã Chevron în zonã. Pricopie a precizat cã nu este vorba despre un control al scolii, ci de o actiune care are scopul de a proteja scoala. „Am cerut control la nivelul scolii, si nu pentru a controla scoala, ci pentru a proteja scoala, pentru cã mi se pare inadmisibil ca cineva sã doreascã sã foloseascã scoala într-un alt scop. (…) Eu cred cã noi aici trebuie sã facem o distinctie foarte clarã: în primul si în primul rând, scoala are o anumitã misiune, si trebuie sã se achite de aceastã misiune. Mai departe, prezenta sau nu la un protest este dreptul fiecãrui cetãtean si optiunea cetãteanului“, a spus Pricopie. Ministrul Educatiei a adãugat cã a cerut inspectorului scolar general si celor de la Prefectura Vaslui sã anunte Politia în cazul în care presiunile asupra conducerii scolii pentru participarea la protest continuã. În plus, Pricopie a arãtat cã a trimis la Vaslui o echipã „pentru a-i ajuta pe cei de la scoalã si de la Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui sã nu mai existe niciun fel de problemã“. „Ca cetãtean, oricine în afara scolii decide ce face cu timpul sãu liber, ce optiune are, dar în