Iubite mame, Dincolo de participarea mea activă, atat la protestele împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană, cat şi la cele împotriva exploatărilor prin fracturare din ţara noastră, vă scriu în calitate de fiică. Mama ştie ce fac, nu-mi fac griji pentru ea, chiar dacă se teme pentru siguranţa mea. Ştie ce înseamnă lipsa de libertate pentru că a crescut într-un regim comunist. Din fericire, pentru mine şi-a dorit altceva şi sunt sigură că v-aţi înţelege foarte bine dacă v-aţi cunoaşte şi aţi avea o discuţie pe această temă.

În acest moment mă aflu pe B-dul Magheru, în centrul capitalei. Am ocupat carosabilul în semn de revoltă împotriva violenţelor de la Pungeşti. În faţa mea, frumos aliniaţi stau fii dumneavoastră. Mă uit la fiecare în parte şi vă spun sincer că cei mai mulţi nu reuşesc să mă privească în ochi. Unii dintre ei au auzit despre ce s-a întamplat în Moldova şi par ruşinaţi că poartă uniformă. Strada îi consideră direct responsabili pentru toate nedreptăţile din ţară, pentru complicitate cu hoţia, pentru afacerile ilegale, pentru exproprieri, pentru sărăcie, pentru poluare, pentru taxele imense pe care le plătim statului, pentru pensia dumneavoastă mică şi pentru alocaţiile copiilor. Vă înţeleg durerea. Îmi imaginez că atunci cand vă spuneau că vor să apere ţara nu vă gandeaţi c-o să se ajungă aici.

Vă scrie un om liber, care nu acţionează decat aşa cum îi dictează conştiinţa. Un om care are curajul să spună „nu’’, atunci cand situaţia o cere, care face diferenţa dintre bine şi rău. Nu am o armă în dotare, pentru că mi-am ales alt drum. Ies în stradă să-mi revendic drepturile, pentru că mama mi-a zis că nu trebuie să mă las călcată în picioare. Nu pricep de ce doi oameni cu caracteristici comune trebuie să se comporte ca nişte inamici. Şi eu şi fiul dumneavoastră ne-am născut în aceeaşi ţară minunată. Amandoi am fost în prima zi