Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baroul Bucureşti: Doru Boştină trebuie reînscris pe tabloul avocaţilor activi

Publicat in Mediafax, luni 21 octombrie 2013 ·

Consiliul Baroului Bucureşti a decis, în cadrul şedinţei de luni, ca Doru Boştină să fie reînscris în tabloul avocaţilor activi, ca urmare a unei soluţii a instanţei de suspendare a deciziei prin care s-a hotărât radierea lui din lista respectivă, a declarat decanul Baroului, Ion Ilie Iordăchescu.

"Cu referire la avocatul Boştină Doru, Consiliul Baroului Bucureşti a luat astăzi (luni - n.r.) o hotărâre, având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de judecată în sensul suspendării efectelor hotărârii Consiliului UNBR privitoare la excluderea din profesie a acestui avocat. Astăzi, Consiliul Baroului Bucureşti, în baza hotărârii pronunţate de către această instanţa de suspendare a executării, a stabilit că trebuie reînscris avocatul Boştină pe tabloul avocaţilor activi", a spus Iordăchescu.

Potrivit sursei citate, Consiliul Baroului Bucureşti a decis şi suspendarea efectelor hotărârii pronunţate anterior de radiere a avocatului Boştină de pe tabloul avocaţilor.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, în 16 octombrie, să admită cererea de reabilitare a avocatului Doru Boştină, în urma acestei soluţii existând posibilitatea ca faptele penale comise de acesta să fie şterse din cazier.

Soluţia instanţei de judecată nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Judecătorii de la CAB au luat această decizie în baza articolului 134 Cod penal, conform căruia "reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de trei ani condamnatul nu a săvârşit nicio altă infracţiune. Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă în decurs de trei ani, de la data la care pedeapsa amenzii sau, după caz, pedeapsa complementară, a fost executată sau considerată ca executată şi persoana juridică nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune".

"În b

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 5 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 26 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 18 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 10 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 12 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°