Weekendul acesta, în 19 şi 20 octombrie, a avut loc în Parâng Şcoala de toamnă a TNL Petrila. Educaţia politică şi istoria partidului au fost obiectivele principale ale întrunirii. Toţi tinerii din PNL trebuie să ştie istoria partidului la nivel naţional.
„Ţinând cont de faptul că şcolile de vară se organizează pe litoralul românesc, noi am ales să organizăm o şcoală de toamnă. Nu puteam alege un alt loc decât inima Parângului. Şi uite aşa, de la o simplă discuţie în care ne-am pus de acord să facem o ieşire la munte, am ajuns să organizăm prima ediţie a Şcolii de toamnă TNL Petrila – Parâng 19-20 octombrie 2013. Au fost introduse în program discuţii referitoare la implicarea TNL Petrila în viaţa comunităţii, dar şi concluzii ale politicii duse de TNL Petrila în ultimul an, toate astea adunate sub sloganul Dezvoltăm Petrila, dezvoltăm tineretul”, a menţionat Daniel Preda.
Au fost invitaţi să participe la acest eveniment consilierul local Doiniţa Bălănesc – vicepreşedinte PNL Petrila şi domnul Cosmin Joiţoiu – preşedinte TNL al judeţului Hunedoara. În calitate de gazde, Daniel Preda – preşedinte TNL Petrila şi Iulian Opriş – vicepreşedinte au deschis oficial şcoala de toamnă, aducând în primul rând cuvinte de mulţumire celor care îşi sacrifică mereu timpul pentru a face ca TNL Petrila să existe.
Doiniţa Bălănesc a adresat un mesaj simplu de încurajare a activităţii tinerilor şi şi-a arătat în continuare susţinerea faţă de această latură politică, asigurându-i că, dacă trendul va continua, la alegerile locale din 2016 tinerii vor fi nelipsiţi de pe lista care va conta pentru Consiliul Local Petrila. Preşedintele TNL filiala Hunedoara, Cosmin Joiţoiu, pe lângă felicitările cuvenite tinerilor, a ţinut să amintească de foşti membri ai TNL care acum ocupă funcţii de top în conducerea judeţului, amintindu-l aici pe Tiberiu Balint – vicep