Uite că am trăit să o văd şi pe asta: la 24 de ani de la revoluţie, au apărut în România pancarte care-i trimit acasă pe americani. Reprezentanţii ţării în care s-a inventat Coca-Cola, pe care generaţiile trecute i-au aşteptat peste 50 de ani să vină şi să ne salveze de comunism, sunt trimişi înapoi peste ocean.

Iar cei care le strigă să plece sunt, culmea, tocmai generaţia care nu poate trăi fără iphone-uri şi ipad-uri, produse americane, desigur.

Nu vreau să fac apologia americanilor. Sunt departe de a fi cei mai corecţi de pe planetă în raporturile cu alte state. Au dat lumii mai multe războaie şi mai multe crize economice, dintre care ultima încă nu s-a încheiat. Dar mi se pare aiurea să-i găsim vinovaţi pentru relele care ni se întâmplă nouă de la revoluţie încoace. În primul rând, americanii n-au venit în România nici cu tancurile, nici cu F 16. Ne-am rugat noi de ei să vină. În al doilea rând, au venit cu o cultură a dolarului despre care auzisem, ba şi văzusem numeroase filme înainte de 1989. Ne plăcuse şi ne-o doream. Vă amintiţi cum stăteam cu milioanele în faţa televizoarelor ca să ne uităm la serialul Dallas ? Am văzut cu toţii că americanii nu sunt nişte filantropi care ne paraşutează baloţi cu blugi şi gumă de mestecat fără să ne ceară nimic în schimb. Aşadar, e o dovadă de mare ipocrizie să le reproşăm acum că au venit în România să facă profit. Da, au venit să câştige bani, nu pentru că i-a apucat dragostea de noi. Dragoste între ţări nu există, poate o să reuşim cândva să înţelegem asta. Poate exista respect, dar pe ăsta trebuie să-l impunem noi, nu vine de la sine.

„Chevron, go home !” scria pe mai multe pancarte purtate de tineri la protestele împotriva gazelor de şist. Foarte bine, să plece în America lor, cu sondele lor cu tot. Să facem noi totul, cu forţele noastre. Dar avem forţe ? M-aş bucura enorm să constat că, după ce i-am