În plină criză, cea mai mare economie naţională din UE creşte, creează noi locuri de muncă, îşi reduce deficitul. Se vorbeşte deja de mai multă vreme de "modelul german". Care sunt tainele sale?

Succesul unei economii naţionale depinde de obicei într-o oarecare măsură de ordinea stabilită pentru sectorul economic, fiindcă aceasta creează condiţiile-cadru, în limitele cărora se desfăşoară activităţile economice. În Germania, această ordine poartă denumirea de "economie socială de piaţă". Pe de-o parte, ea se bazează pe concurenţa capitalistă, dar pe de altă parte îi oferă statului posibilitatea de a impune corecturi sociale. Sistemul îşi are obârşia în a doua jumătate a secolului XIX.

Potrivit lui Werner Schreiber, fost ministru al Protecţiei Sociale în landul federal Saxonia Anhaltină, cancelarul de atunci, Otto von Bismarck, "supranumit de contemporanii săi "cancelarul de fier", a făcut posibile legile de protecţie socială, prin înfiinţarea caselor de pensii şi a asigurărilor de sănătate."

Aceste sisteme, preluate între timp de numeroase ţări ale lumii, funcţionează în regim de paritate, adică jumătate din costuri sunt suportate de angajat, iar cealaltă parte de angajator. Acest principiu constituie şi astăzi nucleul legislaţiei sociale din Germania , extinsă după ultima conflagraţie mondială, în aşa fel încât să cuprindă şi protecţia şi stimularea familiei, acordarea ajutoarelor sociale şi multe altele. Parte integrantă a economiei sociale de piaţă este şi autonomia tarifară, explică Schreiber. " Aceasta înseamnă că sindicatele şi patronatul negociază singure salariile, fără un amestec din partea statului", a spus el.

Relaţiile de parteneriat dintre sindicate şi patronat au scutit în ultimele decenii Germania de grave conflicte de muncă, ceea ce constituie un alt avantaj considerabil.

Într-o perioadă în care şomajul a crescut