Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei evazionişti, trimişi în judecată

Publicat in GAZETA de SUD, marți 22 octombrie 2013 ·

Trei persoane acuzate de evaziune fiscală au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Astfel va fi judecat, în stare de libertate, târgujianul Petre Lucian Torop, pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de evaziune fiscală. Conform rechizitoriului, în perioada iulie 2010-iunie 2011, Torop nu a înregistrat în evidenţele contabile ale unei societăţi comerciale cu sediul în Târgu Jiu, la care era administrator, operaţiunile comerciale efectuate şi respectiv veniturile realizate din vânzările de piese auto, în scopul de a se sustrage de la plata către bugetul statului cu suma de 62.837 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Constantin Burlacu, din Bucureşti, şi Gheorghe Fîciu, din comuna Bustuchin, judeţul Gorj, ambii recidivişti postexecutoriu, pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de evaziune fiscală. Conform procurorilor, în semestrul II al anului 2010 şi începutul anului 2011, printr-o activitate infracţională conjugată şi în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cei doi inculpaţi nu au înregistrat în evidenţele contabile ale unei societăţi comerciale cu sediul în Târgu Jiu, la care erau administratori, operaţiunile comerciale derulate cu zece societăţi comerciale din judeţul Gorj şi din alte judeţe. În acest mod au fost realizate venituri care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, prejudiciind în acest mod bugetul statului cu suma de 266.176 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. În prezent, Gheorghe Fîciu este încarcerat, executând o pedeapsă privativă de libertate de patru ani şi şase luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, iar Constantin Burlacu este dispărut de la domiciliu.

Trei persoane acuzate de evaziune fiscală au fost trimise în judecată de Pa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 50 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 29 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa

News.ro acum 39 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. „Inamicul îşi continuă teroarea. Încă o dată, sectorul energetic di

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°