Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cloud Computing şi inovaţie în educaţie la BizTech Oradea 2013

Publicat in Bihoreanul, luni 21 octombrie 2013 ·

Cea de-a treia ediţie a evenimentului anual BizTech, organizat de CG&GC HiTech Solutions pe 11 octombrie la hotel DoubleTree by Hilton, s-a concentrat mai mult pe cloud computing, virtualizare şi responsabilitatea managerului faţă de sine, companie şi angajaţi. Printre participanţii la eveniment s-au numărat reprezentanţi ai Microsoft, Intel sau Canon.

"Peste 100 de manageri orădeni au participat la BizTech Oradea 2013, conferinţă care, spre deosebire de anul 2012, când reprezentanţii companiilor bihorene au avut la dispoziţie două zile de prezentări, s-a desfăşurat pe parcursul zilei de 11 octombrie. Un moment importat în cadrul conferinţei a fost prezentarea Dr. Ec. Dr. Ing Stelian Brad, Prorector în cadrul Universităţii Tehnica din Cluj Napoca, despre Clustere IT şi importanţa atragerii de fonduri structurale pentru finanţările proiectelor IT. Printr-un studiu de caz invitaţii au aflat cum ar trebui să fie structurat un proiect inovator din segmentul tehnologiei", arată un comunicat transmis, luni, de compania orădeană.

Conferinţa s-a întins pe aproximativ 8 ore, în care au vorbit, între alţii, Marius Filipaş, Server & Tools Business Group Microsoft România, Adrian Cioroianu, Business Development Manager Intel Corporation, Andrei Micosovici, Canon România, Cristian Cojocaru, Consultant Tehnic HP România, şi Sorin Şerb, IBM România

Unul dintre cei mai dinamici vorbitori a fost orădeanul Silviu Hotăran (reprezentant al GKTI Semper Human, fost şef al Microsoft România), care în discursul său "Despre responsabilitate personală şi spirit de echipă", a pus accent, ca de fiecare dată, pe atitudine în drumul spre succes. "Atitudinea, nu aptitudinea creşte altitudinea", le-a spus Hotăran celor prezenţi.

Daniel Kostyal, Teritory Manager IBM România, de pildă, a discutat despre finanţarea IBM pentru proiecte IT cu dobândă 0%, condiţiile şi cerinţel

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe Valea Oltului în urma unui accident. Două mașini s-au ciocnit violent. Şase persoane au ajuns la spital

HotNews acum 16 minute
Circulaţia rutieră este blocată, sâmbătă seară, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit violent. În urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara ş

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum 24 minute
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Fostul premier grec a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Care a fost motivul

Mediafax acum 24 minute
Fostul prim-ministru grec Antonis Samaras a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Motivul este redat de criticile sale persistente la adresa politicilor guvernului, informează The Guardian.

Mesaje de condoleanțe pentru polițistul de la Valea Nucarilor județul Tulcea, găsit spânzurat

Ziua Constanta acum 16 minute
Șeful de post de la Valea Nucarilor, Dan S, de 49 de ani a fost găsit decedat astăzi la Valea Nucarilor. În mediul online mai multe persoane au postat mesaje de condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat era prea tânăr dar nu se știe ce

GALERIE FOTO Cele mai tari glume după ce România - Kosovo a fost abandonat: „A marcat Alibec”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
, disputat pe Arena Națională, în etapa 5 din Liga Națiunilor, a fost abandonat în prelungirile partidei, la scorul de 0-0. Oaspeții n-au mai ieșit de la cabine, acuzând . Chiar dacă finalul a fost extrem de tensionat, cum era de așteptat, internauț

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 4 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Turmă de capre, lovită de o mașină pe un drum european, în Neamț. Mai multe animale au murit

HotNews acum o ora
Un accident mai puţin obişnuit s-a produs sâmbătă seară pe drumul european 85, în judeţul Neamţ. Un autoturism a intrat în plin într-o turmă de capre care, lăsate nesupravegheate, au ajuns pe şosea. În urma accidentului, şoferul şi pasagerul au scăp

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

3°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°