Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNIC în Europa - muzică în inima muntelui. În peștera de la Românești Filarmonica cântă Mozart

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 octombrie 2013 ·

Singurul concert simfonic de anvergură organizat într-o peșteră din Europa a avut loc la Românești, în județul Timiș duminică după-amiaza. În grota din munte, despre care localnicii spun că e bântuită de stafia unui cioban, au intrat aproape 3.000 de oameni. CONCERT IN PESTERA

Sursa: Adi Pîclişan

Melomanii au urcat pe munte aproape o oră, ca să ajungă la gura peșterii. Peștera de la Românești se găsește la aproape 100 de kilometri distanță de Timișoara, după Făget. Este singurul loc din Europa unde condițiile de mediu și spațiu permit organizarea unor concerte de amploare. Aici temperatura este constantă tot timpul anului, indiferent de anotimp, și se menține la 14 grade Celsius. Peştera Româneşti s-a format în urmă cu mai bine de 100 de milioane de ani, iar primele urme de locuire datează de mai bine de 10.000 de ani. Arheologii au descperit aici vestigii din paleolitic. În prezent în peşteră trăieşte o comunitate de lilieci care, spun speologii, a crescut în ultimii 25 de ani, semn că muzica anuală i-a prins extrem de bine.

Din cauza coloniei de lilieci, deși locația are o acustică perfectă, concertele nu pot fi organizate mai des de o dată pe an, și nici nu pot dura mai mult de 60 de minute. E așa rar și interesant ce se întâmplă în peșteră, încât, în public, se află de fiecare dată și străini care nu vor să îl rateze. Puțini știu că în această perioadă – luna octombrie - liliecii sunt în plină perioadă de reproducere. Iar muzica se pare că le priește, pentru că numărul inidivizilor din colonie a crescut constant de la un an la altul, din 1984 ( când a avut loc prima ediție a speo-concertului de la Românești) până în prezent.

Aproximatov 3.000 de melomani au asistat, duminică, la cea de-a XXIX-a ediție a speo-concertului din peștera de la Româneșt. S-a cântat ca de obicei Mozart, dar și Ceaikovski, Grieg, Dvorak, Bart

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 55 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°