* bărbatul traversa cu bacul fluviul Dunărea, pe la punctul de trecere "Stânca", şi a căzut în apă
Un brăilean de 67 de ani şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut în Dunăre, în timp ce se afla pe bac. Se pare că bărbatul şi-ar fi pierdut echilibrul pe fondul unor afecţiuni medicale.
Pe 20 octombrie, la ora 19.50, Căpitania Portului Brăila a sesizat faptul că o persoană care traversa cu bacul fluviul Dunărea, pe la punctul de trecere "Stânca", a căzut în apă. "După circa 20 minute, trupul neînsufleţit a fost scos de marinarii de serviciu de pe bac. Echipa de cercetare a stabilit că victima este N. Dumitru (67 de ani), cu domiciliul în municipiul Brăila", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal.
* bărbatul traversa cu bacul fluviul Dunărea, pe la punctul de trecere "Stânca", şi a căzut în apă
Un brăilean de 67 de ani şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut în Dunăre, în timp ce se afla pe bac. Se pare că bărbatul şi-ar fi pierdut echilibrul pe fondul unor afecţiuni medicale.
Pe 20 octombrie, la ora 19.50, Căpitania Portului Brăila a sesizat faptul că o persoană care traversa cu bacul fluviul Dunărea, pe la punctul de trecere "Stânca", a căzut în apă. "După circa 20 minute, trupul neînsufleţit a fost scos de marinarii de serviciu de pe bac. Echipa de cercetare a stabilit că victima este N. Dumitru (67 de ani), cu domiciliul în municipiul Brăila", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului