Managerii de fonduri de pensii şi de fonduri mutuale, investitorii, analiştii şi brokerii consultaţi de ZF consideră atractiv preţul la care se vând acţiunile Romgaz, aşteptându-se ca oferta să fie suprasubscrisă în intervalul de preţ cuprins între 24 lei şi 28 lei. Oferta Romgaz este cea mai aşteptată din istoria bursei şi ar putea aduce câteva mii de investitori noi.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Azi a început cea mai mare ofertă din istoria bursei: statul vinde 15% din acţiunile producătorului de gaze Romgaz la un preţ cuprins între 24 lei şi 32 lei/unitate până pe 31 octombrie.
Oferta Romgaz se va derula atât la Bucureşti, cât şi la Londra, o premieră în istoria privatizărilor. Valoarea totală a ofertei este cuprinsă între un minim de 1,38 mld. lei (311,7 mil. euro) şi 1,85 mld. lei (415,6 milioane euro), bani care vor intra la bugetul de stat.
Investitorii mici, care au alocată o tranşă de 5% din totalul acţiunilor scoase la vânzare, nu pot subscrie decât la preţul maxim de 32 lei, însă investitorii instituţionali, aşa cum sunt fondurile de investiţii, fondurile mutuale şi companiile de asigurări, pot subscrie la orice preţ din intervalul dat şi, în funcţie de ce preţ strânge cele mai mari subscrieri, va fi stabilit preţul final de ofertă. Continuarea pe ZFCorporate
Managerii de fonduri de pensii şi de fonduri mutuale, investitorii, analiştii şi brokerii consultaţi de ZF consideră atractiv preţul la care se vând acţiunile Romgaz, aşteptându-se ca oferta să fie suprasubscrisă în intervalul de preţ cuprins între 24 lei şi 28 lei. Oferta Romgaz este cea mai aşteptată din istoria bursei şi ar putea aduce câteva mii de investitori noi.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Azi a început cea mai mare ofertă din istoria bursei: statul vinde 15% din acţiunile producătorului de gaze Romgaz la un preţ cuprins î