UTA a avut mari probleme cu arbitri în acest sezon, dar cele întâmplate sâmbătă dimineața în Calea Aurel Vlaicu depășește orice limită. După ce cu Bihorul i-a fost anulat eronat un gol în minutul 90, cu Târgu Mureș i s-au furat două puncte printr-un penalty foarte ușor acordat oaspeților, iar la Râmnicu Vâlcea și Craiova a fost, de asemenea, șicanată, „Bătrâna Doamnă” a fost călcată în picioare în urma unei faze în oglindă judecată diferit de „fluierași”.
Ca și cum până în acel minut micile șicane (faulturi prea ușor acordate în favoarea oaspeților) nu ar fi fost de ajuns în decurs de 8 minute, arbitrii au reușit să strice total jocul și să-și pună tot stadionul în cap. În minutul 65, Sălăjan a scăpat spre poartă după deschiderea lui Firțulescu, Hlincă a intervenit din spate în momentul șutului atacantului arădean, „centralul” Roșu nu a sancționat faultul cu eliminare pentru bistrițean și penalty pentru arădeni. În schimb, în minutul 72, la o fază aproximativ identică, cu mențiunea că fotbalistul oaspeților ce scăpase spre poartă nu se afla într-o poziție la fel de clară de gol, arbitrul timișorean a arătat fără ezitare punctual cu var și l-a trimis mai repede la vestiare pe George Neagu.
A fost momentul în care spiritele s-au încins pe teren și în tribune și toate astea datorită unor decizii eronate, ca să nu spunem rău intenționate ale arbitrilor. La finalul disputei, Eugen Trică și-a concentrat discursul în special în jurul prestației „oamenilor în negru”. „Am un mesaj pentru șeful arbitrilor, domnul Alexandru Deaconu. Dacă nici după meciul acesta nu se iau măsuri, atunci e grav de tot. Prin astfel de arbitraje, riscăm să intre lumea pe teren. Domnule Deaconu vă implor, luați măsuri. Nu se mai poate așa ceva, nu se mai poate!”, a punctat antrenorul „textiliștilor”, care a explicat astfel momentele cheie ale partidei: „Să zicem că a fost 11 metri