Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii se plâng că au salariile mici! Vezi ce salariu încasează un primar din Gorj!

Publicat in Impact in Gorj, marți 22 octombrie 2013 ·

Zeci de primari ieri la întâlnirea cu autorităţile locale şi judeţene. Cu toate că pe ordinea de zi figurau cu totul alte subiecte, primarii au prins ocazia să-şi spună ofurile, sperând că autorităţile le vor rezolva problemele. Una dintre problemele ridicate de edilul din Bengeşti-Ciocadia, Victor Giogia, se referă la salarizarea primarilor. Acesta spune că salariul de 1.700 lei pe lună este foarte mic în comparaţie cu volumul mare de muncă depus la primărie.

Primarii se plâng că lefurile încasate lunar sunt prea mici pentru activităţile depuse, având în vedere că volumul de muncă este foarte mare. Victor Giogia, primarul din Bengeşti-Ciocadia a ridicat această problemă ieri la întâlnirea cu autorităţile judeţului, problemă care speră să-şi găsească rezolvare cât mai curând. Acesta a mai spus că în fiecare lună primeşte 1.700 lei, un salariu mic în comparaţie cu responsabilităţile multiple pe care le are de când conduce destinele acestei comunităţi. „Ni s-a promis că se va mări şi la noi salariul. Ca să stai primar, câte probleme sunt, de la omul de serviciu până la primar tu trebuie să le faci pe toate. Ni s-a promis şi la noi că se va face o salarizare pentru munca depusă, pentru efort, pentru răspunderea pe care o avem. Sper ca domnul prefect, dumneavoastră, să-i aduceţi aminte domnului vicepremier Dragnea că a spus că de la 1 ianuarie se va schimba şi la noi grila de salarizare. Să stai pe lună cu 1.700 lei mi se pare strigător la cer. Iei 13 lei diurnă, nu se poate aşa ceva”, a spus Victor Giogia.

Bobaru: Este o ipocrizie!

Părerile primarilor sunt împărţite. Deşi recunoaşte că şi-ar dori un salariu mai mare, edilul de la Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, le transmite colegilor săi de la primării să nu dea în ipocrizie şi să se plângă tocmai ei în presă de leafa mică. „Dacă te raportezi la importanţa activităţii unui primar, la riscurile şi pâ

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 5 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 4 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 5 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 9 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 7 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
joi

18°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/31°