A fost un copil minune al folclorului maramureşean. La numai 11 ani, cânta la nunţi şi ridica în picioare sute de oameni. Astăzi, la 41 de ani, Valer Foriş este o legendă.
Reporter: Cum a început povestea dumneavoastră şi pasiunea pentru muzică?
Valer Foriş: Eu de mic copil am început să cânt, de pe la 6 ani, 6 ani jumate. Tatăl meu a fost ceteraş cunoscut în zonă. El s-a lăsat de vioară de vreo 12-13 ani, dar eu am învăţat de la el. De la 6 ani am pus mâna pe vioară. Am înţeles că la botezul meu mi-au pus la cap o carte de rugăciuni, un abecedar şi o vioară. Aşa era obiceiul şi se pare că m-am împăcat cu toate şi sunt bine, şcoala am terminat-o cu bine, mă consider un om credincios şi am îmbrăţişat şi muzica. După aceea am umblat cu ea la nunţi, pe Fisculaş, pe Chioar, în toată zonă.
La 11 ani am avut prima nuntă la care m-am dus singur, cu Florin Tănase. Am fost la o nuntă mare la Borşa, acolo vioara e baza. Când au coborât, socrul mare nu a vorbit cu mine, credea că sunt copilul cuiva şi a zis: „violonistul, ăla care-i?”. El a răspuns: „băiatul care-i aici”. Socrul mare era îngrijorat: „păi aici e nuntă serioasă”. După ce a început nunta, socrul mare abia a aşteptat să audă cum cânt şi pot să zic că am fost minunea nunţii. Nu se aşteptau să cânt aşa bine şi să ştiu obiceiurile şi învârtita lor, fiind de peste Deal. A venit o băbuţă şi a zis să nu mă deochi şi mi-a pus sare în pantofi şi fir roşu în vioară. Nunta a ţinut până la 12-13 a doua zi, la amiază. A fost o experienţă pe care nu o s-o uit toată viaţa.
Am continuat cu Sorin doi-trei ani, apoi am mers cu altă trupă, apoi pe la 16 ani mi-am făcut trupa mea. Şi tot cu asta am continuat. Apoi deja din clasa a XI-XII am început să cochetez cu Ansamblul Transilvania.
După 18 ani, după ce am terminat Liceul de Industrie Uşoară, automat m-am angajat la Ansa
