Spectacol grandios pe Dunăre, în Mehedinţi. Responsabile cu graţia pe apele fluviului sunt şapte lebede de iarnă venite din îndepărtata Siberie.
De câteva zile, pe Dunăre, la ieşire din Drobeta Turnu Severin aproape de barajul de la Porţile de Fier I, a ajuns un stol de lebede, şapte exemplare superbe, spre bucuria celor care tranzitează zona. Nimic nu pare să tulbure liniştea lebedelor, care s-au obişnuit cu prezenţa pescarilor din zonă. Zeci de oameni se opresc zilnic pe marginea Drumului Naţional 6, pentru a fotografia graţioasele păsări, care s-au oprit la Schela Cladovei. Specialişti spun că lebedele vin din zona de nord a Europei, în special din Siberia. "Este un peisaj deosebit cu aceste lebede care au început să urce pe Dănăre în ultimii ani. Migrează în perioada de iarnă la noi, în Delta Dunării, fiind pasăre de pasaj şi a început să urce şi devine din ce în ce mai îndrăzneaţă, chiar dacă în zonele lor de origine sunt mai sfioase, urcă până dincolo de Sviniţa asta şi datorită încălzirii globale", explică un biolog. Peste 100 de lebede au poposit şi la Hinova, la circa 16 kilometri de Drobeta Turnu Severin.
Sunt ocrotite de lege ca monumente ale naturii
"Cele peste 100 de lebede de iarnă au ajuns la noi din sta¬tele fostei U.R.S.S., mai precis din zona Siberiei, de unde migrează din cauza gerului năpraznic. La noi, au găsit condiţii prielnice cum ar fi temperatură, hrană şi apă. Ele nu migrează în alte zone şi rămân aici până la sfârşitul lui martie începutul lui aprilie“, a declarat directorul AJVPS Mehedinţi, Nicolae Popa.
Vezi aici VIDEO
Lebedele sunt declarate specie ocrotită de lege şi sunt interzise uciderea sau capturarea lor, indiferent de metoda utilizată, perturbarea habitatului lor, deteriorarea sau distrugerea cuiburilor lor. Astfel că săvârşirea acestor fapte constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de l