Deşi constituie un indicator al performanţei, calităţii şi siguranţei actului medical dintr-o unitate spitalicească, infecţiile nosocomiale încă reprezintă o sursă importantă de morbiditate, suferinţă şi costuri ridicate pentru sistemul de sănătate şi pentru pacient. Cele mai grave dintre aceste infecţii au ca etiologie bacterii rezistente la antibiotice, astfel că reducerea consumului nejustificat de antibiotice şi utilizarea lor corectă ar trebui să devină o prioritate pentru sistemul sanitar românesc. România stă foarte bine pe hârtie la capitolul infecţiilor nosocomiale: incidenţa, conform cifrelor statistic raportate, nu a depăşit niciodată 1%, în condiţiile în care acest indicator, la nivelul Uniunii Europene, este între 5 şi 15%.
Infecţiile nosocomiale în Europa
Strategia UE împotriva rezistenţei la antimicrobiene este focalizată pe sistemul de supraveghere coordonat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) de la Stockholm. Acesta colectează şi publică date anuale cu privire la infecţiile provocate de şapte dintre bacteriile cu cea mai crescută rezistenţă la substanţele antimicrobiene: Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Enterococcus faecium, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Enterococcus faecalis.
Prevalenţa medie a infecţiilor nosocomiale (IN) este de 7,1% pentru pacienţii spitalelor de acuţi, oscilând de la 3,7% pentru Lituania, la peste 9% în ţări precum Grecia, Suedia sau Marea Britanie (sursa: raportul ECDC din 2008). Aceste procente se traduc în 4,5 milioane de episoade cu IN pe an, din care aproximativ 37.000 sunt soldate cu decese. Costurile anuale direct generate de aceste infecţii în Europa ajung la şapte miliarde de euro pe an, plus importante costuri personale şi sociale. În Germania, de exemplu, potrivit aceluiaşi raport ECDC pe 2008, costurile