Ambuscada produsă în club A, la cafeneaua literară la care a participat ministrul Barbu, nu poate fi catalogată decât ca o mare prostie. Un protest legitim şi bine fundamentat, susţinut de o parte importantă a societăţii româneşti riscă să cadă în derizoriu pentru că nişte indivizi au simţit nevoia să-l umilească pe ministrul Barbu într-un club din centrul vechi al capitalei.

Cei 30 sau 50 de protestatari care au ieşit din zona de confort a unui protest corect şi s-au dedat la a îşi face poze cu ministrul înconjurat de simbolistica pregătită din timp (mai ceva ca pozele cu maimuţa) şi apoi s-au gândit să-i zgâlţâie bine maşina în cutarea unui dialog aberant pe străduţele din centrul istoric al capitalei, sunt o plagă a societăţii româneşti care contestă proiectul Roşia Montana. Zecile de mii de protestatari ar trebui să se dezică de ei aşa cum se dezic şi de clasa politică coruptă care i-a scos în stradă. Pentru că tipul acesta de protestatar, cu gluga pe cap şi faţa acoperită, este exact exponentul din stradă al politicianului parvenit care, după ce a furat 20 de ani îşi dezveleşte cu inocenţă faţa şi se declară salvator al societăţii româneşti. De ce au simţit nevoia să-l victimizeze pe ministrul Barbu? Să apară apoi pe micul ecran şi să declare nonşalant că nimeni nu s-a atins de maşină sau că s-a trântit uşa la portieră prea tare şi a spart luneta? Legionarii măcar îşi asumau faptele comise, crime brutale şi sângeroase uneori, care au rămas în conştiinţa poporului român ca acţiuni blamate de societatea românescă şi de istorie mai apoi. “Eroii” care au intrat peste un ministru şi i-au distrus apoi maşina, au fugit ca iepurii de răspundere pe principiul n-am fost eu, alţii au dat cu piatra sau cu sacul de bani. Susţin demersul protestatarilor referitor la Roşia Montana şi cred că se pot găsi soluţii mult mai convenabile statului român în ceea ce p