Profesorul de sport de la Liceul Tehnologic din Stoina, care a îndemnat doi elevi de clasa a VII-a să-și dea palme reciproc, a fost în cele din urmă sancționat, dar numai puţin. Constantin Constantinescu a primit un avertisment.
Constantin Constantinescu continuă să fie profesor de sport la Liceul Tehnologic din Stoina, după ce a înduioșat comisia de disciplină, susținând că-i pare rău pentru ce a făcut, dar mai ales că nu a realizat că face ceva rău. În aceste condiții, un cadru didactic aflat în pragul pensionării și care promovează și încurajează agresivitatea în școli între elevi continuă să fie la catedră.
La sfârșitul lunii septembrie, dascălul a fost filmat de către un elev în timp ce acesta punea doi copii de clasa a VII-a să-și dea palme unul altuia. Cazul a ajuns în atenția Inspectoratului Școlar, după ce a fost postat pe internet. Imediat a fost demarată o anchetă care a fost finalizată, însă sancțiunea primită de profesorul care încurajează agresivitatea în școală este printre cele mai ușoare, asta pentru că dascălul a reușit să-i înduioșeze pe membrii comisiei de disciplină.
Situația este cu atât mai gravă cu cât profesorul le-a explicat celor din comisia de disciplină că nu a realizat faptul că face un lucru rău și îi pare rău. Pentru fapta sa, dascălul a primit un avertisment scris. Ca de fiecare dată, inspectorul general al ISJ Gorj este detașat de aceste probleme, care trebuie rezolvate de unitatea de învățământ. „Școala este cea care sancționează cadrul didactic. Profesorul în cauză a fost sancționat cu un avertisment scris, sancțiune pe care poate să o conteste în instanță dacă nu este de acord cu ea. Directoarea a propus și diminuarea salariului pe trei luni cu 10%, însă comisia nu a fost de acord cu asta. Eu am văzut materialele făcute în anchetă și profesorul a declarat că regretă, nu și-a dat seama, nu a realizat ce a făcu