Fotbal (CM 2016)
Pentru barajul cu Grecia, omul decisiv ar putea fi mijlocaşul celor de la VfB Stuttgart, sau cel puţin aşa speră Tibor Selymes
Fostul fundaş de fier al naţionalei regretă că nu a jucat la trei campionate mondiale şi are un mesaj pentru actualii jucători: nu ştiţi ce pierdeţi
Echipa naţională de fotbal a României a aflat luni adversarul pe care va trebui să-l depăşească în barajul pentru accederea la Campionatul Mondial de fotbal: Grecia. Din Năvodari, fostul fundaş stânga, Tibor Selymes, de 46 de ori selecţionat sub tricolor, a analizat şansele echipei noastre şi a adus argumente pro şi contra unei calificări. Grupul poate decide dubla, ambele formaţii având un joc care permite greu adversarului să-şi creeze ocazii, cu elenii favoriţi ai dublei întâlniri.
Atitudinea
La 20 de ani de la „declaraţia” unei generaţii, celebrul meci de la Cardiff, România îşi joacă iarăşi şansele de a merge în America în două meciuri decisive. Nu va mai fi America de Nord, ci cea de Sud, şi pe teren nu se vor afla Giggs şi Rush, nici Hagi sau Popescu, ci Samaras şi Karagounis versus Chiricheş şi Marica. Diferenţele dintre echipe sunt mari, dar stilul de joc este acelaşi şi, probabil, învingătoare va ieşi echipa care va greşi mai puţin şi care va aborda meciul cu atitudinea potrivită.
„Va fi foarte greu. Eu îmi doresc din tot sufletul o calificare pentru că ştiu ce înseamnă să mergi la un Campionat Mondial. Noi am avut norocul să mergem atunci în America, la cel mai bine organizat turneu final din istorie, dar cred că Rio va fi la fel de spectaculos. De cine să ne temem? De absolut toţi jucătorii greci. Au un stil de joc extraordinar de bine pus la punct, şi primesc foarte greu gol, iar ieşirile pe contraatac sunt letale. Samaras este în cel mai bun moment al carierei şi fundaşii noştri trebuie să fie tot timpul cu ochii pe el pentru a nu