Federaţia Sanitas anunţă, după discuţiile de luni cu conducerea Ministerului Sănătăţii, că nu acceptă schimbarea statutului spitalelor şi vrea o lege a salarizării pentru întreg personalul din Sănătate, precizând că rămâne deschisă la dialog, însă va continua acţiunile revendicative.
Sindicaliştii de la Sanitas mai cer "încheierea urgentă a contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, pentru a se asigura un minim de protecţie pentru membrii de sindicat", după cum se arată într-un comunicat remis marţi agenţiei Mediafax.
Precizările federaţiei sindicale vin după ce reprezentanţii Sanitas Bucureşti au anunţat, luni seară, că cer şi demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, date fiind nemulţumirile pe care le au în urma discuţiilor cu acesta.
"Reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România au respins categoric ideea transformării spitalelor în SRL-uri, asociaţii şi fundaţii, motivând că acest lucru ar duce la o privatizare mascată a unităţilor sanitare. Pe lângă alte argumente, ministrul Sănătăţii a afirmat că prezenta lege trebuie schimbată, fiind o lege «comunistă», cu toate că a intrat în vigoare în mandatul precedent al domnului Nicolăescu", a declarat preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Husanu.
Medicii vor mărşălui pe traseul Parlament - Ministerul Finanţelor - Guvern
De cealaltă parte, MS a precizat că, în urma discuţiilor purtate luni, va înainta o serie de propuneri de modificare a proiectelor pilot privind statutul spitalelor şi creşterea veniturilor medicilor şi echipelor medicale.
"La proiectul privind statutul spitalelor s-au făcut referiri la mai multe aspecte, care să asigure buna funcţionare a acestora. De asemenea, s-au evidenţiat avantajele şi dezavantajele proiectelor, precum şi faptul că o nouă lege de salarizare a personalului medical nu exclude proiectul pilot iniţiat de minister", s-a