Preşedintele Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, marţi, că DNA a dat neînceperea urmăririi penale în cazul său, în dosarul ce a vizat un contract de cesiune prin care echipa de fotbal a primit, în 2011, 1,7 milioane lei de la fosta SNLO, bani destinaţi tichetelor de masă ale minerilor.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a primit o informare oficială de la DNA, în care se menţionează că procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său şi a altor doi foşti directori de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, învinuiţi în dosar.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus şi scoaterea de sub urmărirea penală a celor trei.
Fostul director general de la SNL Oltenia Daniel Burlan şi fostul director economic Daniel Olaru erau acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar Condescu era considerat complice al celor doi în derularea unui contract de cesiune de creanţe încheiat între SNLO, Pandurii Târgu Jiu şi Edenred SRL, o firmă care livra tichete de masă minerilor din sindicatele conduse de Marin Condescu. Marin Condescu a fost audiat în acest dosar, în luna iulie, după ce poliţişti şi comisari de la Garda Financiară au făcut percheziţii la sediului clubului de fotbal.
"Lucrurile stau aşa cum am spus dintotdeauna, că la Pandurii toate contractele s-au derulat cu respectarea legislaţiei. Am spus mereu că nu sunt probleme, ci doar rele intenţii din partea unora. Este o veste nemaipomenită pe care o primim acum, înaintea meciului dificil pe care îl avem cu Fiorentina în Europa League, unde sperăm să îi facem fericiţi pe fanii noştri", a afirmat Condescu.
Conform acestuia, rezoluţia dispusă de procurorii DNA vizează doar o parte din plângerile depuse împotriva sa de conducerea Complexului Energetic Olten