Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul de culturism organizat de Florin Teodorescu, la Timişoara, a ajuns la a 25-a ediţie

Publicat in Ziua de Vest, marți 22 octombrie 2013 ·

„O tradiţie care se păstrează foarte greu, prin muncă”, spune Teodorescu

O nouă ediţie a Cupei Libertăţii, Memorial Vasile Balmuş, e gata să înceapă. În acest weekend, la Lugoj şi la Timişoara, tone de muşchi vor urca pe scenă. La Timişoara, ediţia e una aniversară, cea de-a 25-a. Consecutivă.

Chiar dacă concursul de la Lugoj este mai „tânăr”, acolo se vor inaugura sâmbătă şi statuile a trei mari reprezentanţi ai culturismului, care au fost amplasate în faţa Sălii Florin Teodorescu: Ronnie Coleman, Larry Scot şi Cory Everson. Florin Teodorescu nu se lasă, chiar dacă, datorită crizei financiare, e din ce în ce mai greu să organizezi un concurs de culturism în ziua de azi...

Vin sportivi din Ungaria, Serbia, Germania şi România

„La criza economică care e pe întreg globul trebuie să muncim foarte mult şi să conservăm ceea ce avem”, spune Florin Teodorescu, cel care a făcut din Timişoara capitala culturismului mondial de-a lungul anilor, aducând aici nume grele: Dexter Jackson, Ronnie Coleman, şi lista poate continua la nesfârşit. Concursul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, la ora 17, la Teatrul Traian Grozăvescu din Lugoj şi duminică, 26 octombrie, la ora 17, la CRAFT, în Timişoara, vizavi de Sala Olimpia. Cântarul se va ţine la Sala Olimpia, iar la Lugoj la Sala de Culturism Florin Teodorescu, ambele la ora 15, în ziua concursului. Vin sportivi din Ungaria, Serbia, Germania şi România. „E un eveniment mai deosebit, este a 25-a ediţie consecutivă, o tradiţie care se păstrează foarte greu, prin muncă”, spune Teodorescu.

„Se va schimba lumea dacă oamenii vor face sport 30 de minute în fiecare zi”

În concurs va fi şi categoria model - fete. Vor fi seniori, model - băieţi, model - fete şi o nouă categorie - debut în culturism, oameni care fac sport pentru sănătate, pentru a da un imbold celor care cochetează cu culturismul. V

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 13 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 44 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 24 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 37 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 44 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°