Cine este europarlamentarul roman de care rade toata Europa. Fostul ofiter de Securitate Dan Zamfirescu voteaza numai cu "DA" toate propunerile legislative ale colegilor sai din Parlamentului European, indiferent daca sunt controversate si chiar si atunci cand acestea se contrazic. Jurnalistii de la saptamanalul german Der Spiegel il suspecteaza pe Zamfirescu, care a preluat postul de europarlamentar al lui Gigi Becali, ca voteaza fara sa se documenteze si ca vine la sedinte doar pentru a incasa diurna de 150 de euro pe zi. Dan Zamfirescu a devenit europarlamentar in februarie anul acesta, din partea Partidului Romania Mare, si potrivit publicatiei germane a votat cu "DA" ultimele 541 de propuneri legislative, scrie Romania libera.
Cum vrea ministrul Barbu sa salveze patrimoniul de la Rosia Montana. Institutul National al Patrimoniului (INP) a publicat, luni, Protocolul de cooperare semnat pe 15 iulie 2011 intre fosta conducere si RMGC, document despre a carui existenta nu s-a pomenit nimic la audierile Comisiei speciale privind proiectul Rosia Montana, desi printre cei chestionati s-a numarat si ministrul Culturii, Daniel Barbu. Protocolul, despre care actualul director al Institutului, Alexandru Muraru, admite ca este ilegal, angaja RMGC sa vireze 70 de milioane de dolari Ministerului Culturii pentru protejarea patrimoniului de la Rosia Montana, numai in cazul in care compania obtinea avizele necesare demararii proiectului minier, scrie Adevarul.
Asaltul primarilor asupra parlamentarilor. Miza: 4 miliarde de euro de impartit pana la alegeri. ANI: "Imaginea Romaniei in MCV va fi afectata negativ". O modificare legislativa aflata la un pas de finalizare in Parlament are toate premisele sa traga in jos Romania in raportul MCV din ianuarie 2014. Este vorba despre aducerea alesilor locali, de drept, in pozitia de impartire a banilor pentru proiecte