Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş Ovidiu Dancu l-a primit marţi, 22 octombrie, pe ambasadorul statului Bosnia-Herzegovina la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Duško Kovačević, întâlnire în cadrul căreia au fost abordate teme precum prezentarea potenţialului economico-turistic al judeţului Mureş şi al Bosniei-Herzegovina, iniţierea şi dezvoltarea unor relaţii de cooperare bilaterală, perspectiva aderării Bosniei-Herzegovina la Uniunea Europeană precum şi subiecte de actualitate privind managementul proiectelor Consiliului Judeţean Mureş, finanţate din fonduri comunitare.
Interes reciproc pentru colaborări viitoare
Potrivit Biroului de presă al CJ Mureş, au fost prezentate preocupările şi proiectele pe care le derulează CJ Mureş, vizând promovarea spiritului antreprenorial prin extinderea Parcului Industrial Mureş Platforma Vidrasău – Ungheni, înfiinţarea de parcuri industriale în oraşele şi municipiile judeţului Mureş, construirea unui parc tehnologic pentru realizarea de produse farmaceutice şi aparatură medicală, realizarea unui centru intermodal de transport la Ungheni, realizările sistemului medical din judeţul Mureş şi situaţia învăţământului superior mureşean, toate acestea putând constitui subiect al colaborării bilaterale.
De asemenea, Excelenţa Sa şi-a exprimat interesul de a coopera cu judeţul Mureş, în domeniul economic, medical, al învăţământului superior medical, al proiectelor cu finanţare europeană, mai ales având în vedere aderarea în viitorul apropiat a Bosniei-Herzegovina la Uniunea Europeană. „Totodată, a fost subliniat faptul că un vector important al cooperării bilaterale îl reprezintă dezvoltarea şi multiplicarea contactelor directe între municipalităţi şi comunităţile locale, sens în care cele două părţi au considerat că una din oportunităţile de colaborare ar putea-o constitui realizarea de parteneriate pe bază