Cabral Ibacka e un munte de om cu suflet de copil poznaş. Scrie de-i sar capacele, într-un ritm care-i face pe ceilalţi bloggeri să respire greu, şi bifează teribil de multe chestii, de la emisiuni la evenimente, de te întrebi de unde are atâta timp. Uite că are!
De ce te temi cel mai tare?
De greşelile involuntare. Sunt multe de făcut, viteza este mare, agitaţia este mare…Există şanse ca la un moment dat să greşim… din greşeală! Şi sunt de acord să fiu judecat şi pedepsit pentru greşelile voluntare, pentru cele pe care aleg să le fac, dar nu-mi place deloc să fiu învinuit de ceva ce nu mi-am dorit nici eu…
Care e prima ta amintire?
Eram mic-mic şi aveam o maşinuţă din aia de tablă, cu pedale, albastră. Mama era lângă mine şi eu mă plângeam că nu reuşesc să plec cu ea de pe loc. Mama râdea, şi mi-aduc aminte perfect cât era de tânără şi de frumoasă…
Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?
Îi admir pe cei care îşi iau viaţa în mâini şi se luptă în aşa fel încât să devină mai buni. Admir profesioniştii, oamenii care sunt înclinaţi catre auto-perfecţionare, îi apreciez pe cei care se autodepăşesc.
Ce-ţi place la înfăţişarea ta?
Urechile mici şi asimetrice. Parca le-am furat de la altcineva…
Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?
Certificatul de tată. Este scris de fiică-mea, de mână, cu trei carioci colorate. Are şi ştampilă, un ursuleţ panda. Ce să vrei mai mult?!
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Pavel Bartoş… dar ar fi mult de muncă la machiaj, păr şi efecte speciale.
Ce-ţi reproşezi cel mai des?
Că-s prea gălăgios şi că n-am răbdare.
Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?
Aş fi fost un antrenor de arte marţiale foarte bun. Dar timpul nu e pierdut…
Cum ţi se spunea când erai mic?
La cine te referi, la simpatici sa
