Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îţi pregăteşti maşina pentru excursii în străinătate

Publicat in Romania Libera, marți 22 octombrie 2013 ·

Ce se întâmplă atunci când eşti implicat, în afara ţării, într-un accident în care nu tu eşti şoferul vinovat şi cum faci pentru a-ţi recupera paguba în cazul în care alt şofer te loveşte?

Prin Biroul Auto Român, România are legături în domeniul asigurărilor cu aproape toate ţările din Europa şi, în orice caz, cu toate ţările unde românii călătoresc frecvent fie ca turişti, fie ca rezidenţi temporari.

Această apartenenţă ne conferă dreptul de a solicita şi obţine despăgubiri în cazul în care suntem implicaţi într-un eveniment în afara ţării.

Chiar şi aşa însă, procedura de despăgubire nu este chiar cea mai simplă din lume, iar situa­ţiile în care deţinerea unei poliţe RCA nu este suficientă sunt destul de multe, chiar şi atunci când este vorba despre un eveniment unde sunteţi în postura de păgubit.

Cea mai des întâlnită situaţie de acest tip este furtul automobilului, iar protecţia împotriva unui astfel de eveniment presupune în mod obligatoriu deţinerea unei poliţe CASCO cu acoperire în afara ţării.

Protecţie pentru amenzi şi daune

Tot o poliţă CASCO ar fi extrem de utilă şi pentru cazul în care sunteţi lovit de un şofer care nu este asigurat RCA în nici una dintre ţările cu care Biroul Auto Român are convenţii şi nici nu deţine o asigurare de frontieră.

Nu mai vorbim despre situaţiile în care dauna este provocată chiar din vina dumneavoastră sau de cazurile în care automobilul este afectat, de exemplu, de un incendiu.

Asigurarea Carte Verde, inclusă în orice poliţă RCA emisă de membrii Biroului Auto Român (BAAR), este necesară în cazul oricărei călătorii în afara ţării din cel puţin două motive. În primul rând, nedeţinerea acestei poliţe poate atrage sancţiuni drastice chiar dacă nu sunteţi implicat într-un accident şi, în al doilea rând, deţinerea ei vă degrevează de responsabilităţile financiare faţă de terţi î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 8 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 10 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 13 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 12 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Klaus Iohannis pleacă în SUA cu avionul privat de lux în plin scandal legat de candidatura sa la Senat pe listele PNL

Ziua News acum 10 ore
Președintele Klaus Iohannis va zbura la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, transmite publicația specializată Boarding Pass. Șeful statului folosește aeronava de lux deși el e în centrul

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 13 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Vremea

București
acum

16°
mar.

16°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

8°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°