Pneumonia a mai răpus o persoană. Săptămâna trecută, o femeie de 70 de ani, din Giurgiu, a decedat în Secția de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, după ce fusese diagnosticată cu pneumonie. Acesta este cel de-al doilea deces provocat de această afecțiune în numai două săptămâni, după ce la mijlocul lunii un bărbat de 50 de ani, din Focșani, a decedat din cauza pneumoniei. Potrivit medicilor din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, 1.027 de vrânceni au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute. Ei s-au prezentat la cabinetele medicilor de familie în săptămâna 14-20 octombrie. 38 dintre pacienţi au avut nevoie şi de internare, din cauza formelor mai severe de boală.
Cei mai afectați de această boală au fost copiii cu vârste între 2 și 4 ani, cu 243 de cazuri, dintre care 8 au fost internați, dar și copiii cu vârste între 5 și 14 ani, cu 314 cazuri, dintre care 9 au necesitat internare. Alţi 320 de pacienţi au fost trataţi de pneumonie în acelaşi interval de timp, 64 dintre ei având nevoie de tratament spitalicesc. Tot copiii, cu vârste între 2 și 15 ani, au fost cei mai afectați și de această boală, mai exact 155, dintre care 33 au fost internați în spital.
Pentru a preveni îmbolnăvirile de sezon, medicii recomandă vaccinarea antigripală. Campania de imunizare din acest an va debuta în noiembrie. Orice persoană care are simptomatologia specifică gripei trebuie să se prezinte la medicul de familie. Simptomele care ar trebui să dea de bănuit sunt: starea febrilă, cu temperatură între 39 şi 40 de grade, frisoanele, durerile de cap, durerile musculare, astenia fizică, gâtul roşu, răguşeala, tusea uscată, lipsa poftei de mâncare, greţurile şi chiar vărsăturile. O viroză netratată poate duce la diferite complicaţii, respectiv sinuzită sau otită.
Pneumonia a mai răpus o persoană. Săptămâna tre