Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senzaţional! Povestea licenţei lui Dan Diaconescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Reprezentanţii CNA explică de ce au votat să ceară suspendarea temporară a emisiei DDTV. Diaconescu susţine că au făcut un abuz. Sursa: Vlad Stănescu

CNA insistă pe faptul că OTV n-ar avea licenţă. Mai mult, spun că îşi vor da demisia dacă există. Întrebarea este dacă chiar vor face asta. Suntem licenţiaţi într-un stat din UE", a declarat Dan Diaconescu pentru EVZ, exprimându-şi nemulţumirea legată de votul de ieri al membrilor CNA, care au cerut ANCOM şi Digital Sky suspendarea temporară a emisiei DDTV, motivând că postul retransmite un program nelicenţiat.

Diaconescu susţine pe de altă parte, că a prezentat Consiliului toate documentele. "Le-am spus că, deşi am licenţă într-o ţară din UE, prefer să lucrez pe o licenţă românească, pe care să-şi emane frustrările oricând doresc", comentează patronul OTV.

Ce spune CNA

"Dan Diaconescu se fo­lo­seşte de licenţa pe care o mai are, pentru DD TV, pentru a transmite un program nelicenţiat", spune Narcisa Iorga, membru CNA. "În urmă cu câteva luni, într-o audienţă la CNA, el a spus că are licenţe audiovizuale în ţări din Europa, dar că vrea să emită pe licenţă românească. Nu a cerut şi nici nu a prezentat vreun document care să-i susţină afirmaţiile. A venit cu vorbe. Orice post de televiziune sau de radio care emite pe teritoriul României, trebuie să prezinte Consiliului un document", adaugă Iorga.

O emisie complicată

Surse din Italia au dezvăluit că două partide şi o asociaţie non-profit favorizează OTV să emită. Se pare că este vorba de asociaţia non-profit Romit TV, de partidul Identitatea Românească, condus de Giancarlo Germani şi de Rocco Monaco, proprietarul Utelit TV, ce emite pe canalul 246. El este preşedinte al Partidului Consumatorilor şi membru în Ministerul Telecomu­ni­caţiilor din Italia.

CITIȚI ȘI: SENZAȚIONAL! OTV emite din nou. Dan Diaconescu prezintă prima emisiune Ce mai

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°