Deputaţii au respins, marţi, moţiunea simplă iniţiată de PPDD şi PDL privind Codul insolvenţei, în favoarea moţiunii votând 65 de parlamenatri, în timp ce 234 au fost "împotrivă", iar 21 s-au abţinut. "Odată cu picarea moţiunii suntem obligaţi să sesizăm Curtea Constituţională", a declarat, după vot, de la tribuna Parlamentului, Andreea Paul (PDL). Asta în condiţiile în care din sesizarea Avocatului Poporului la CCR lipseşte prevederea referitoare la audiovizual, considerată de opoziţie un atac la libertatea de exprimare.
"Aţi dat dovadă de ipocrizie, una vorbiţi la televizor, unde vă băteaţi cu pumnul în piept că nu susţineţi ordonaţa de urgenţă şi alta aţi făcut în Parlament", a spus, la rândul său, Liliana Mincă (PPDD).
Deputatul Remus Cernea a arătat că decizia Camerei va duce la "afectarea gravă" a libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei.
Moţiunea a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, în prezenţa ministrului Justiţiei, când reprezentanţii puterii au considerat-o "inodoră, incoloră şi insipidă".
Turcan: "Un şantaj instituţionalizat, coordonat chiar de premier"
Deputata PDL Raluca Turcan a susţinut că prin prevederile din noul cod al insolvenţei premierul Victor Ponta "şi-a creat un instrument personal, nu doar de subordonare, ci de şantaj". "Este vorba de şantaj instituţionalizat, coordonat chiar de capul guvernului", a aprecial Turcan. Ea a adăugat că ordonanţa prin care s-au promovat modificările la codul insolvenţei reprezintă "un atac sever la libertatea de exprimare".
Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, adoptată pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorgan