Guvernul va sprijini toate explorările de resurse neconvenţionale, respectiv gaze de şist, a declarat premierul Victor Ponta la Washington, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii companiei americane Chevron. Între timp, compania americană anunţă, prin reprezentanţii din România, că explorarea de la Pungeşti este suspendată până când se va înţelege că metodele folosite sunt bune.
Premierul Ponta a explicat, la Washington, că mulţi protestatari sunt deschişi la explicaţii, iar în final va rămâne o minoritate radicală care va refuza orice argument, dar nu va putea impune majorităţii o decizie.
El a arătat din nou că, pentru România, independenţa energetică este un obiectiv strategic naţional. "Avantajele economice sunt uriaşe. Mi s-a confirmat încă o dată că Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a câştiga o mare bătălie în economia mondială prin faptul că folosesc în acest moment resurse mult mai ieftine - gazul Statelor Unite este la o treime faţă de preţul din Europa -, în ultimii ani aproape un milion de noi locuri de muncă au fost create în Statele Unite ale Americii în domeniul exploatării gazelor şi a petrolului de şist şi aflam cu mare invidie - pentru că ştiu că e un subect care în România a generat atâtea probleme sociale şi economice, chiar şi politice - că se construiesc şapte noi combinate de îngrăşăminte chimice, adică ceea ce în România şi în toată Europa se cam închide, tocmai pentru că preţul gazului este deja cel mai competitiv pe plan mondial.
Mă gândeam că mi-aş dori ca şi în România să putem să ne păstrăm combinatele de îngrăşăminte, toate acele facilităţi industriale care folosesc gaz, fără a mai avea probleme miniştrii sau cei care aprobă astfel de lucruri, printr-un mod foarte simplu: preţuri mai ieftine".
Premierul Victor Ponta a mai precizat că reprezentanţii Chevron i-au comunicat că nu intenţionează să s