Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un secretar de stat în Transporturi, oficialul Tarom în Olanda şi fiul fostului proprietar Autoitalia ar putea să fie propuşi ca noi membri în CA-ul Tarom

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 octombrie 2013 ·

Primele nume vehiculate pentru poziţiile de reprezentaţi în consiliul de administraţie al Tarom, după demisia lui Nicolae Demetriade şi revocarea lui Dan Pascariu ce urmează să aibă loc, sunt Manuel Donescu, secretar de stat la Transporturi (fost secretar la Ministerul Economiei), Dante Stein, fiul fostului proprietar al companiei AutoItalia, Herbert Stein, numit consilier onorific al premierului Victor Ponta şi Laurenţiu Mezei, care conduce biroul Tarom din Amsterdam, potrivit unor surse apropiate Tarom.

Ministerul Transporturilor nu a transmis momentan informaţii cu privire la schimbarea din cadrul consiliului de administraţie Tarom. Astăzi urmează să aibă loc o întâlnire în care se va lămuri situaţia de la Tarom.

Dante Stein, cetăţean austriac, a lucrat ca vicepreşedinte executiv în cadrul AutoItalia şi s-a ocupat de marketing şi advertising. În aprilie anul trecut, Herbert Stein a vândut compania către grupul israelian Levi Group.

Laurenţiu Mezei, care conduce operaţiunile Tarom în Olanda, şi-a depus candidatura pentru postul de director general al Tarom anul trecut, când se făceau recrutări pentru această poziţie.

Potrivit datelor din CV-ul publicat pe internet, Manuel Donescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Economiei la 25 februarie 2013, coordonând activităţile de comerţ exterior şi relaţia cu Parlamentul. “Anterior desemnării ca secretar de stat, Manuel Donescu ocupat succesiv în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri funcţiile de consilier în cadrul cabinetului ministrului, director de cabinet al ministrului şi director general adjunct al Direcţiei Generale Comerţ Exterior şi Relaţii Internaţionale”, se arată pe minind.ro.

Manuel Donescu a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe în cadrul căruia a ocupat funcţiile de prim-colaborator al şefului de misiune şi consilier diplomatic în cadrul Ambas

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 5 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 8 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 4 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a avut cea mai mare medie la Bacalaureat din Botoșani. Rata de promovabilitate este de 76,2% la nivelul județului

Botosani News acum 28 minute
Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a obținut cea mai mare medie la examenul de Bacalaureat înainte de contestații. Este vorba despre un elev de la profilul de Filologie, care a obținut media 9.98. Următoare medie, de 9.96, a fost obținu

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 13 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°