Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Crecan, antrenor de 5 DAN

Publicat in Magazin Salajean, marți 22 octombrie 2013 ·

Antrenorul clubului de karate CS Porolissum Zalău, Dorin Crecan, a participat la finele săptămânii trecute, alături de câţiva sportivi pe care-i pregăteşte, la un seminar internaţional de karate tradiţional organizat la Deva. La eveniment au luat parte sportivi de toate vârstele legitimaţi la cluburi din întreaga ţară, iar lecţiile au fost predate de unii dintre cei mai mari maeştri ai artelor marţiale de pe glob: Alexey Kunin (10 DAN – preşedintele Federaţiei Europene de Jiu Jitsu), Michael Bock (7 DAN – Germania), Dariusz Bajkowski (7 DAN – preşedintele Federaţiei Poloneze de Karate Fudokan-Shotokan) şi Ionel Bara (preşedintele Federaţiei Mondiale de Karate Tradiţional).

Prezent pentru prima dată în România, Alexey Kunin, unul dintre cei mai mari maeştri în viaţă din artele marţiale, s-a arătat încântat de ceea ce a văzut la Deva, dar mai ales de faptul că există mulţi tineri dornici de a face sport de performanţă. Kunin este şi cel care i-a acordat gradul de “10 DAN” lui Ilija Jorga, fondatorul stilului Fudokan.

Pentru sportivii legitimaţi la cluburile din România, seminarul de la Deva a fost şi un prilej de selecţie a în lotul naţional care va participa la Campionatul Mondial de karate tradiţional, din Polonia. De la CS Porolissum Zalău au fost selectaţi patru sportivi: Eduard Arman Crecan (8 ani), Irina Pelivan (9 ani), Darius Sălăgean (13 ani) şi Paul Sălăgean (17 ani), ultimul devenind campion european în urmă cu opt ani.

În cadrul seminarului de la Deva au avut loc şi examene de grad, printre participanţi numărându-se şi zălăuanul Dorin Crecan, care a devenit antrenor cu 5 DAN. Examenele de grad au fost susţinute în prezenţa celor patru maeştri: Alexey Kunin, Michael Bock, Dariusz Bajkowski şi Ionel Bara.

Crecan a absolvit Şcoala Naţională de Antrenori în anul 2000, iar artele marţiale le practică de mai bine de 30 de ani.

co

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre reducerile de personal de la Senat: Probabil că ştia domnul Bolojan foarte bine câţi angajaţi sunt în plus / Sunt convins că a făcut o analiză – dacă taie frunze la câini, foarte bine că fac această reducere

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că probabil că Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de liberali. ”I-o fi spus domn

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Turcan: Lupta pe care Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul să fie mai eficient, economia privată să funcţioneze şi angajaţii din privat să aibă locuri de muncă

News.ro acum 39 minute
Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Culturii, afirmă joi că lupta pe care preşedintele Senatului, liderul PNL Ilie Bolojan o duce pentru reducerea cheltuielilor statului nu este împotriva oamenilor din sistemul public, ci pentru ca statul

Braşov: O femeie de 35 de ani, cercetată pentru că ar fi furat 200.000 lei dintr-o casă

Mediafax acum 26 minute
IPJ Braşov anunţă joi că poliţiştii au reuşit identificarea unei persoane, bănuită că, în cursul anului trecut, ar fi sustras suma de aproximativ 200.000 de lei. În acest caz, poliţiştii au făcut trei percheziţie domiciliare, la adrese situate în ju

MIPE: Peste 400 apeluri de proiecte, în valoare de 12,8 miliarde euro, vor fi deschise în acest an

Mediafax acum 26 minute
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat joi calendarul apelurilor de proiecte care vor fi lansate în acest an în cadrul programelor prin care este implementată Politica de Coeziune 2021-2027. Este vorba de 432 apeluri în v

SURSE Ședință în PNL pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Membrii Partidului Național Liberat se reunesc, duminică, în Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal, începând cu ora 11.00, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu, ca şi candidat la alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Ce să faci în București pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române

Libertatea acum o ora
Pe 24 ianuarie, ziua în care este sărbătorită Mica Unire, locuitorii pot vizita gratuit mai multe muzee din structura Muzeului Municipiului București.

O femeie din Suceava a sunat la 112, după ce a donat un palton cu 4.000 de euro în el

Libertatea acum 52 minute
O femeie în vârstă de 88 de ani, din Suceava, a sunat la 112 la aproape două săptămâni după ce a donat un palton și şi-a amintit faptul că a pus în el suma de aproape 4.000 de euro, pe care a strâns-o de-a lungul timpului, potrivit Inspectoratului d

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/7°
dum.

6°/11°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

3°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°