Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costel, judecat în dosarul cămătarilor, a fost eliberat din arest

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Constantin Răduță, zis Costel, trimis în judecată în dosarul cămătarilor, a fost pus în libertate luni seara. El a formulat recurs împotriva hotărârii judecătorilor Tribunalului Vrancea prin care i-a fost menținută starea de arest preventiv. Luni, în recurs, magistraţii Curţii de Apel Galaţi i-au dat câștig de cauză. „Admite recursul declarat de inculpatul Răduţă Constantin împotriva încheierii din data de 14.10.2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea (...) iar în rejudecare: (...) înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Răduţă Constantin, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara (România). Dispune punerea în libertate a inculpatului Răduţă Constantin, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. Desemnează ca şi organ de supraveghere a inculpatului secţia de poliţie în circumscripţia căreia îşi are domiciliul, care va întocmi un program de supraveghere”, se arată în hotărârea pronunțată de magistrații gălățeni.

Instanța de recurs a hotărât și câteva obligații pe care trebuie să le respecte Costel. Acesta nu va avea voie să depăşească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea instanţei; trebuie să se prezinte la organele de urmărire penală, respectiv la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme și să nu ia legătura cu părțile vătămate. În cazul în care nu va respecta obligațiile, s-ar putea alege cu revocarea eliberării și reintroducerea în arest. Din completul de trei judecători care au analizat recursul, unul a făcut opinie separată, nefiind de acord cu punerea în libertate a inculpatului.

În urmă cu o săptămână, procurorii au finalizat ancheta în cazul lui Costel, care este judecat în același dosar cu Liviu Lazăr, alias Jair, și alte două persoane. Toți sunt acuzați de cămătărie și șantaj. Jair și Costel au fost singurii arestați în acest dosa

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°