Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirurgii de la Fundeni au atins recordul de 100 de transplanturi de ficat în 2013 şi 500 în total

Publicat in Gandul, marți 22 octombrie 2013 ·

Chirurgii de la Institutul Clinic Fundeni, coordonaţi de profesorul Irinel Popescu, au făcut, luni, două transplanturi de ficat, ajungând la 100 de intervenţii în acest an şi 500 în total, un record pentru această activitate, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii, Carmen Orban.

Profesorul Irinel Popescu a spus că transplanturile au fost făcute unei paciente de 59 ani cu ciroză hepatică cauzată de infecţii cu virusurile B şi D, precum şi unui pacient de 57 de ani, cu ciroză hepatică, în urma unei infecţii cu virus C.

Ambele transplanturi făcute luni în Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic "Dan Setlacec" din Institutul Clinic Fundeni au decurs normal, a precizat profesorul Irinel Popescu.

El a mai spus că la Institutul Clinic Fundeni au fost operate persoane cu diverse suferinţe grave ale fictului, iar vârstele au fost de la copii de un an la adulţi de peste 50 de ani.

"Timeea Balog este primul copil din România care a beneficiat de un transplant hepatic. A fost operată în urmă cu 13 ani, când avea doar un an şi trei luni. O altă premieră a fost şi operaţia de transplant cu ficat împărţit. Două vieţi au putut fi salvate după ce ficatul unui tânar, aflat în moarte cerebrală, a fost donat unor bolnavi. Un singur ficat disponibil şi doi tineri de 17 şi 24 de ani care se luptau cu moartea", a mai spus profesorul Irinel Popescu.

Potrivit chirurgului, necesităţile României în materie de transplant hepatic sunt chiar mai mari, dar atingerea cifrei de o sută în 2013 reprezintă o performanţă remarcabilă pentru transplantul de organe solide din România, în contextul în care şi rezultatele postoperatorii sunt la nivelul celor internaţionale.

"Un rol important în atingerea acestui rezultat l-a avut Agenţia Naţională de Transplant, la care s-a adăugat un suport mediatic susţinut, mai ales în prima parte a anului, prec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Rezultate provizorii în România - Nicușor Dan, pe primul loc cu 55,16%, George Simion cu 46,40% pe locul al doilea

Ziua Constanta acum o ora
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025 s-a încheiat. În acest context, vă prezentăm rezultatele parțiale după centralizarea celor 20.085 de procese verbale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Nicușor Dan, candidat indep

Marius Tucă Show începe luni, 19 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitați: HD Hartmann

Gandul acum 37 minute
Marius Tucă Show începe luni, 19 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Papa Leon al XIV-lea și JD Vance, vicepreședintele SUA, întâlnire la Vatican

Gandul acum 29 minute
Papa Leon al XIV-lea, primul pontif american din istorie, s-a întâlnit luni cu vicepreședintele SUA JD Vance, într-un moment în care SUA intensifică eforturile diplomatice pentru obținerea unui acord de încetare a focului în Ucraina. Convoiul oficia

Vasile Blaga: Sunt convins că George Simion, în ultima săptămână, a făcut tot posibilul să nu iasă preşedinte / Ce spune despre Crin Antonescu

HotNews acum o ora
Senatorul PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că românii s-au mobilizat la vot „și datorită greşelilor în lanţ” făcute de George Simion. De asemenea, el a spus că și-a dorit ca în finală să ajungă candidatul coaliției, Crin Antonescu, care „a contrib

Primăria Timișoara a amânat recepția Pasarelei Gelu și cere expertiză tehnică independentă

Press Alert acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara a anunțat că refuză recepția pasarelei Gelu. Investiția a fost finalizată în vara anului 2024, însă lucrarea nu a fost recepționată până în prezent. Verificările inițiale au evidențiat mai multe neconformități, pe car

Vasile Blaga : PNL are nevoie de o reformă profundă, să revină la valorile care l-au consacrat /Noi nu putem să ne adresăm, cum am făcut-o în ultimii ani, întregului spectru social din ţara asta, că nu îl poţi ocupa în întregime

G4Media acum 2 ore
Senatorul PNL Vasile Blaga este de părere că PNL are nevoie de o reformă internă „profundă”, el susţinând că formaţiunea trebuie să renunţe la metoda adoptată în ultimii ani, în care s-a adresat tuturor categoriilor de electorat. „PNL trebuie să nu

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum o ora
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

UE şi Marea Britanie au ajuns la un acord provizoriu pe tema apărării şi securităţii, pescuit şi mobilitatea tinerilor

G4Media acum 56 minute
Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord provizoriu privitor la apărare şi securitate, pescuit şi mobilitatea tinerilor înaintea summitului UE-Marea Britanie de luni, deschizând calea pentru participarea firmelor britanice la contrac

Nămeți pe Transalpina. Redeschiderea drumului a fost amânată

Mediafax acum o ora
Pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, un strat de zăpadă s-a așternut în urma ninsorii. În acest context, drumarii craioveni au anunțat că lucrările pentru redeschiderea circulației rutiere se suspendă până la condiții meteo favorabile. „

Vremea

București
acum

20°
lun.

10°/23°
mar.

9°/22°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/19°
mar.

7°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/24°
Constanta
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

9°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

7°/12°
mar.

5°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

11°/17°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

12°/23°