Scena politică a României oferă analizei o situaţie cu adevărat paradoxală. Aritmetica coaliţiei PSD-PNL conferă guvernării o bază de sprijin atît de largă, încît nici o forţă externă nu o poate răsturna. Urmare a maximei stabilităţi, temele agendei politice de termen mediu şi lung ar trebui să domine tiranic asupra mărunţişurilor zilnice ale guvernării. Ceea ce se întîmplă este exact pe dos! În loc să fie preocupaţi de dezvoltarea şi punerea în operă a politicilor coerente, care să le asigure creşterea substanţială a capitalului de încredere şi sprijin, intrarea în următorul ciclu electoral de pe cea mai favorabilă poziţie, liderii USL par cu totul rătăciţi în "meandrele concretului". Îşi aruncă pe fereastră viitorul, de dragul tratării tot mai încîlcite şi mai defectuoase a problemelor aduse pe agenda zilei ba de întîmplare, ba de firava opoziţie, ba de baronii locali, ba de presă, ba de centre de putere şi interese externe, ba de cine ştie ce eveniment care a înfierbîntat opinia publică. Rezultanta acestui ciudat comportament este accelerarea eroziunii electorale a partidelor aflate la putere, nu din cauza intemperiilor politice ale "mediului", ci ca urmare a tensiunilor reale, fabricate sau închipuite, din interiorul lor, respectiv de pe aliniamentul coaliţiei.

Soluţia "banală" a problemei este să-i dăm dreptate lui Make şi constatării prea puţin măgulitoare pe care a găsit cu cale să o pună pe prima pagină a ziarului "Bursa", mai zilele trecute: "Avem cei mai proşti conducători din Europa!" Asta ar explica multe lucruri, dacă nu chiar pe toate! Şi totuşi, poate nu este lipsit de interes să cercetăm dacă "ecuaţia" mai admite şi alte soluţii, în afara acesteia?

Sistemele complexe, de toate tipurile, inclusiv cele sociale, manifestă "în mod natural", atunci cînd sunt împinse în situaţii, poetic numite de Prigogine, "foarte departe de echilibru", pe de o