Citesc că idolul care, după modelul gândirii băsiste, a fost frumos pe timpul ludovicilor cu tron şi coroană, recte Alain Delon-ul original şi nu cojocul popular într-o vreme pe la noi, are probleme de imagine în rândurile compatrioţilor. Deşi rămâne “vedetă” pentru 82% din francezi, “monstru sacru” pentru 70% şi “seducător” sau “carismatic” în procente ceva mai mici, 55% au o părere nu tocmai bună despre simbolul naţional. În diferite proporţii e considerat “megaloman”, “provocator”, “excesiv” şi chiar “reacţionar” mergând până la extrema dreaptă.

Nu ştiu pe cine ar băga Delon în lagăre, dar nici nu cred că publicul eterogen de azi e acelaşi cu găinuşele galice pe care le încânta el cu ochii lui albaştri. Poate asta să fie cauza alunecării deloniene spre extremă – sălile actuale ale cinema-ului francez pline de danturi fosforescente şi maghrebieni plecaţi în colonizare inversă. Contribuţia românească nu ar fi nici ea neglijabilă, gândindu-ne la multitudinea corturilor instalate în arondismente, sastisite şi ele de deloni, pardaiani şi dartaniani veniţi după cablurile francezilor şi ajutoarele lor sociale. 74% dintre concetăţeni îl preferă pe populistul Belmondo, ca pe unul mai aproape de realitatea socială prin non-frumuseţe, nas de boxer şi ADN de imigrant. Nu că Delon n-ar avea şi el ceva ascendenţă italiană, doar că Belmondo nu şi-a combinat cetăţenia de o viaţă cu una helvetă, ca vechiul său prieten şi “rival”. Sunt cunoscute sensibilităţile naţionaliste ale francezilor, într-o ţară în care fotbaliştii (şi nu numai) cu cocoşul lui Vercingetorix în buletin se ocupă de multă vreme doar cu căratul mingilor bătute de titularii africani.

Hai să nu fim incorecţi şi să băgăm francezii în aceeaşi oală, cum fac ei când plasează toţi românii într-un ceaun. Ce voiam să spun e că oricine coboară în clasamente odată cu trecerea anilor, dar când te apropii d