Anul acesta, pe 27 octombrie, se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“, ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Monumentul este închinat eroilor neamului, căzuţi în luptele de la Podul Jiului, în bătălia din 14 octombrie 1916, când bătrâni, copii şi femei au ţinut pe loc trupele germane care voiau să ocupe oraşul. Ansamblul monumental a fost realizat pe parcursul anilor 1937-1938, la comanda Ligii Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărăscu. Inaugurarea acestuia a avut loc pe 27 octombrie 1938. În ansamblul de la Târgu Jiu, sculptorul din Hobița Gorjului a pus întreaga sa concepţie artistică, filosofică şi religioasă, dobândită pe parcursul zecilor de ani de căutare a absolutului în artă. Deşi timp de peste cinci decenii a lucrat și creat în atelierul său parizian din Impasse Ronsin 11, Constantin Brâncuşi a ţinut să ridice o operă monumentală la Târgu Jiu, care porneşte de pe malul Jiului şi se întinde de la vest la est, pe o distanţă de 1,4 kilometri, unind Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Biserica „Sf. Apostoli“ şi Coloana fără Sfârşit sub denumirea de „Calea Eroilor“.
Municipalitatea din Târgu Jiu propune, cu această ocazie, tuturor iubitorilor de istorie, cultură şi artă o amplă manifestare, care se va întinde pe parcursul a trei zile (25-27 octombrie).
Programul manifestărilor
Manifestările vor debuta pe 25 octombrie cu vernisajul unei expoziții de pictură - sculptură cu lucrări ale membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu. Este vorba de deschiderea Salonului de toamnă, la Galeriile Municipale de Artă. Tot vineri, de la ora 17.00, va avea loc dezvelirea bustului Arethiei Tătărăscu în parcul Muzeului Județean Gorj. Tot la Muzeul Judeţean Gorj va fi găzduită o expoziție de sculptură a mai multor artiști doljeni şi atelierul de dans „Măiastra“, prezentat de A