Cele două ieşence aveau un minor în plasament şi au dat în judecată „Protecţia Copilului“, după ce aceasta le-ar fi obligat să mai ia câte un copil de la stat. Femeile au câştigat procesul, precedentul fiind unul de interes pentru numeroşii asistenţi maternali din judeţ aflaţi în aceeaşi situaţie: au un copil de la stat, iar „Protecţia Copilului“ îi obligă să mai ia unul ca să le plătească drepturile. Autorităţile spun că nu e corect cum au procedat cele două angajate.
Doi asistenţi maternali din judeţul Iaşi au câştigat în instanţă anularea amenzilor date de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Mihaela Rădeanu şi Lenuţa Tăcuţanu şi-au exprimat nemulţumirile faţă de mijloacele cu care DGASPC încearcă să convingă asistenţii maternali să ia în plasament, pe lângă copilul deja încredinţat, un al doilea minor.
Presiunile
Astfel, Lenuţa Tăcuţanu susţine că, pentru reînnoirea atestatului de asistent maternal, după ce direcţia i-a evaluat posibilităţile de creştere a tânărului pe care îl are în îngrijire, comisia de evaluare i-a eliberat actul, cu menţiunea că în document de data aceasta este menţionat faptul că femeia poate avea în ocrotire încă un copil. Însă, când asistentul maternal le-a spus reprezentanţilor comisiei că nu vrea să-şi asume responsabilitatea pentru un alt copil, aceştia au decis sancţionarea ei pe motiv că nu-şi îndeplineşte sarcinile de lucru. „După eliberarea permisului, au început să ne oblige să-i luăm. Ne sunau de nenumărate ori, ne chemau la sediu din două în două săptămâni. Prima dată ne-au avertizat, iar a doua oară ne-au sancţionat cu 10% din salariu. Ultima dată, în august, erau pregătiţi şi pamperşii şi ne-au avertizat că ne dă copiii acasă. Doamna directoare ne-a spus că nu se discută, ne pune copii în braţe, ne dă pamperşii şi şam