Avocata unuia dintre inculpaţii din dosarul "Jaful secolului", Maria Vasii, a prezentat, ieri, în faţa instanţei, contractul de transfer de proprietate dintre asigurătorul tablourilor furate din muzeul din Olanda şi Fundaţia Triton. În document se arată că tribunalul din Amsterdam este competent să soluţioneze orice litigiu.
Noul document prezentat, ieri, instanţei de Maria Vasii a intrat şi-n posesia ziarului "ring". Avocata încearcă să-i convingă pe magistraţi că procesul "Jaful secolului" ar trebui să se desfăşoare în Olanda şi, în acest sens, i-a prezentat preşedintelui instanţei contractul de transfer de proprietate şi actul de predare dintre asigurătorul tablourilor furate din muzeul din Olanda, Syndicate 33 Lloyd’s of London, şi Fundaţia Triton. „În acest document se arată că orice litigiu este obligatoriu să se judece la tribunalul din Amsterdam, astfel încât acest proces trebuie să se desfăşoare în Olanda”, a susţinut avocata Vasii. Avocata părţii vătămate a susţinut, însă, în faţa judecătorului că această clauză se referă strict la litigii cu privire la contract. Cum era de aşteptat, Parchetul s-a opus, iar judecătorul a respins solicitarea doamnei avocat Vasii cu privire la judecarea procesului... în Olanda.
Hoţii şi-au recunoscut faptele
În altă ordine de idei, aşa cum declara avocatul Cătălin Dancu, încă de luni, în exclusivitate pentru ”ring”, atât Radu Dogaru, cât şi Darie şi Bitu şi-au recunoscut faptele şi vor fi judecaţi cu aplicarea prevederilor articolului 320, indice 1, din Codul penal, astfel încât, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vor primi pedepse cu o treime mai mici decât în mod normal. Avocatul Dancu, apărătorul lui Radu Dogaru (dar şi altor doi inculpaţi), a lansat în ”ring” o ipoteză-bombă cu privire la posibilitatea ca tablourile furate să fie, în fapt, nişte ”copii... perfecte”. Avocatul a adus mai